Anarhia colindă România!
Într-o sală de concert, cineva scoate un pistol din buzunar sau poșetă și trage mai multe gloanțe în lustra din tavan și către redingota capelmaistrului pe care nu-l nimerește. Se iscă brusc o agitație cu țipete, spaime, isterie. Toți caută ușa și nimeni n-o află. E, cum s-ar zice, un început de anarhie. Cam așa percep eu, în clipa asta, România. Nu că țărișoara mea ar fi fost până acum o sală de concerte cu nocturne de Chopin, iar sub ferestre, într-o desăvârșită ordine de solemnități, s-ar rândui colindătorii pentru fastul sărbătorilor care se apropie. Dar parcă e prea din cale afară haosul, iar deruta pune stăpânire pe tot mai mulți compatrioți.
Aflându-mă prins în treburile legate de protejarea muzeului pe care l-am organizat și donat comunității mele, care nu-i doar satul Sângeru, n-am băgat de seamă prea multe din preajmă, în preajmă fiind și satul București, megieș la o sută de kilometri. Privind, cu întreruperi de butonare, câteva canale de știri, am văzut o nebunie din care n-am înțeles nimic. Un protest cu îmbrânceli și gaze de lăcrimat compunea un fel de revoluție din firimituri. Să fie o repetiție pentru ce s-a petrecut, tot în decembrie, acum 24 de ani? Cele mai dese scandări erau împotriva lui Ponta, amănunt care nu mă miră, eu fiind între primii care l-am atenționat pe premier că acel pact de coabitare va fi lațul pe care și l-a înfășat singur în jurul grumazului, dându-i capătul, spre a fi tras, lui Băsescu, stăpân azi pe înghițitoarea lui. În amalgamul din piață sunt luptători sinceri pentru apărarea României de exploatările, după opinia mea criminale, ale gazelor de șist, minciună sfruntată și trădare pitită în spatele așa zisei independențe energetice, agenți secreți infiltrați, de aici sau de aiurea, meseriași ai diversiunii, băsiști deghizați în apărători ai democrației și lideri de partidulețe născute moarte într-o maternitare politică doldora de avortoni ideologici și moașe calificate în bordel. Am trăit, ca jurnalist, toate marile episoade care au compus odiseea Pieței Universității, fiind acolo și relatând, cu toate riscurile, în care cel mai mic era să primești o bâtă în cap. Azi nu mai am elanul să merg. Am tot luptat pentru cauze, mi le închipuiam eu, drepte și mereu s-au strâmbat și scâlcit. Oameni, prezentați inițial ca eroi ai baricadelor succesive, s-au autodemascat javre. Cum să mai desparți jigodia de omul care nădușește pentru o cauză cinstită?
Jos Ponta! – strigă mulți. Cam repede ai zice dacă Ponta însuși nu te-ar contrazice probând, ceea ce i-am reproșat cu condeiul și alte dăți – lipsa de caracter. Sigur, politica e curvă, dar nu poți învăța doar asta la școala care te califică pentru așa muncă. Și apoi, chiar și curvele au un fel de caracter al lor. Aici nu e deloc, încercând egalarea marelui performer în desfrâu politic, Traian Băsescu. Cine va câștiga această finală a lipsei de caracter? Nu știu. Știu doar că noi pierdem, vulgul, mulțimea, fraierii mereu fraieriți. Iar aurul de la Roșia Montana e dat, de Băsescu întâi și azi reparafat de Ponta, România va fi găurită de mii și mii de ori în marea mânărie a gazelor de șist (nu uit imaginea cu americanul ăla care dădea foc cu chibritul apei de la chiuveta din bucătărie și apa ardea) luându-i limpezimea fântânilor, singura avere pură rămasă până acum neatinsă. Cum s-a făcut asta? Simplu. Noi urlăm să nu se facă ceea ce e deja parafat. Fă-te că nu ești de acord, i-a zis Ponta lui Antonescu, referindu-se la grațieri, gaze de șist, aur și pietre nestemate, ăia votează în Parlament și noi ne-am scos. Bravos, băiatule! Mare și înalt caracter, patriotism cât cuprinde!
Haosul, în care e specialist Băsescu, va fi concluzia acestei bătălii. Anarhia e, pentru el, o soluție. Din ea  și-a tras vâna, puterea, averea. Nemulțumită de guvernarea Ponta, lumea se varsă pe nesimțite spre cel care-i strigă, cu gură largă, păsurile. Și e unul specialist în strigat păsurile celor mulți. Iar după ce-i câștigă, se șterge, așa cum a făcut-o mereu, cu ele la dos.