7 octombrie – Ziua Mondială pentru Munca Decentă

În cei şase ani de când a fost lansată, Ziua Internaţională pentru Muncă Decentă, de către Confederaţia Internaţională a Sindicatelor, zeci de milioane de lucrători au manifestat pe data de 7 octombrie pentru drepturi sindicale şi muncă decentă. Şi în acest an, sindicatele si organizaţiile non-profit din întreaga lume organizează evenimente prin care cer justiţie socială, locuri de muncă decente şi respectarea drepturilor lucrătorilor.

Într-un context în care guvernele nu doresc sau nu reuşesc să domolească influenţa imensă a sectorului financiar global sau a multinaţionalelor, prin politici care să protejeze și să servească interesul cetăţenilor, solidaritatea şi acţiunea comună a lucrătorilor este mai necesară ca oricând.

Munca decentă este „un obiectiv central al politicilor internaţionale şi naţionale și ale strategiilor de dezvoltare naţionale”, în cadrul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, adoptate de Naţiunile Unite în 2000, pentru a fi atinse până în 2015.

România nu numai că nu are o strategie naţională de dezvoltare, asumată de întreaga clasă politică şi de partenerii sociali, care să includă printre obiective munca decentă, dar politicile şi acţiunile guvernelor României se bazează tocmai pe descurajarea muncii decente: atragerea „investitorilor” cu cea mai ieftină forţă de muncă, menţinută deliberat la un nivel scăzut, condiţii avantajoase pentru companii, dar dezavantajoase pentru lucrători şi o legislaţie ambiguă sau posibilitatea de a fi încălcată este, în România, politică de stat.

Modificarea legislaţiei din 2011 s-a înscris în această anti-strategie, pentru eradicarea muncii decente, atât cât exista, în România. Modificarea Codului muncii a pus salariaţii la cheremul voinţei patronilor (prin prelungirea perioadelor de probă, stabilirea performanţei prin voinţa unilaterală a angajatorului etc.), iar apariţia Legii dialogului social a îngreunat până la blocaj posibilitatea salariaților de a-şi reprezenta şi apăra drepturile prin negociere şi acţiune colectivă.

Nefiind capabile să construiască alte avantaje competitive (o infrastructură bună, un cadru legislativ predictibil și coerent, sistem de taxare motivant şi o administrație competentă și necoruptă) guvernele succesive ale României îşi fac un merit din a oferi, ieftin, resursele ţării spre exploatare (resurse umane sau resurse naturale).

O economie a cărei principal „avantaj competitiv” este costul menţinut scăzut al forţei de muncă şi exploatarea lucrătorilor nu este o economie performantă şi stabilă, şi cu siguranţă nu este o economie care funcţionează în interesul celor mulţi, ci mai degrabă a celor puţini şi bogaţi.