Vâlceanul „de aur”


• Rareş Toader a devenit campion naţional la proba de aruncarea greutăţii

În această perioadă, 14-16 februarie, Sala „Lia Manoliu” din Capitală găzduieşte Campionatele Naţionale de Atletism, categoria de vârstă juniori I. Clubul Sportiv Chimia Râmnicu Vâlcea a fost reprezentat de trei sportivi, aceştia susţinând chiar astăzi probele la secţiunile lor: Rareş Toader (aruncarea greutăţii), Cristian Manea (săritura în înălţime) şi Daniel Martalogu (60m plat). Toţi au obţinut rezultate foarte bune, doi dintre ei reuşind să îşi adjudece medalii. Deşi are numai 16 ani şi se încadrează la categoria juniori II, Rareş Toader a concurat astăzi la categoria de vârstă superioară, juniori I. Acest lucru nu l-a împiedicat însă pe tânărul chimist să îşi surclaseze adversarii cu o aruncare a bilei ce a măsurat 17,6 metri, el devenind astfel campion naţional de juniori la această probă. Şi Cristian Manea a obţinut o performanţă foarte bună. Cu o săritură în înălţime ce a măsurat fix 2 metri, el a reuşit să îşi adjudece medalia de argint, implicit şi titlul de vicecampion naţional, la proba de săritura în înălţime. În finală, la categoria sa, a ajuns şi Daniel Martalogu, sportivul de la CS Chimia încheind pe poziţia a opta proba naţională de alergare pe distanţa de 60m plat.

Mai multe informaţii despre aceste performanţe cu adevărat deosebite ne-au fost oferite de către Lelioara Alexandrescu, director adjunct al CS Chimia: „Sunt foarte mulţumită de rezultatele celor trei sportivi care au concurat la Bucureşti. Toader Rareş a câştigat medalia de aur la juniori I, chiar dacă el se află abia în primul an de când a intrat la categoria de vârstă juniori II. Este un rezultat foarte bun. Manea Cristian a câştigat şi el medalia de argint la săritura în înălţime, după ce a sărit 2,00 metri, iar Daniel Martalogu a venit în finala de la 60m plat şi a încheiat pe locul opt. Tot la Atletism, mai avem concursuri şi la sfârşitul săptămânii viitoare. Campionatele Naţionale pentru juniori II vor avea loc în acea perioadă, la Bacău”.