administratie
După cum vă anunțam anterior, pasul final către consfințirea conducerii social-democrate în Consiliul Județean Vâlcea era programat pentru miercuri, 25 noiembrie 2020. După câștigarea en-fanfare a celui de-al doilea său mandat de președinte al CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, liderul social democrat județean, a reușit să-și sublinieze controlul și în legislativ prin completarea celor două funcții
Aleșii Vâlcii se întâlnesc miercuri, 25 noiembrie 2020, pentru a dezbate Prezentarea Încheierii nr. 51 din 13 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția a II-a Civilă, de validare a mandatului de consilier județean pentru Roșu – Călina Roxana – Laura, Depunerea jurământului de către Roșu – Călina Roxana – Laura, consilier județean validat de
În perioada 20 iulie – 14 august se va desfăşura etapa de înscriere a copiilor la creşele publice administrate de Municipalitatea Râmnicului pentru anul şcolar 2020 – 2021. Dosarele de înscriere se vor depune la sediul fiecărei creşe de luni până joi, între orele 08.00 – 16.00, şi vinerea, între orele 08.00 – 14.00, iar
Edilul Constantin Bănacu (foto, în centrul imaginii) spune că racordarea localității sale reprezintă ultimul mare proiect pe care dorește să-l finalizeze pentru a încheia cu brio două decenii de activitate în fruntea Bărbăteștiului: „Luni, 13 iulie, la sediul primăriei Bărbătești, s-au pus bazele ADI-ului cu Stoenești și Costești care are ca obiectiv introducerea gazelor naturale
Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, prin intermediul Pieţe Prest SA, a continuat şi în luna iunie campania de plantare de arbori şi arbuşti. Astfel, echipele Pieţe Prest au sădit în toate zonele Râmnicului – în spaţiile verzi dintre blocurile de locuinţe, la locurile de joacă sau de-a lungul arterelor de circulaţie – 40 de arbori (arţari,
La chemarea președintelui Constantin Rădulescu (foto), consilierii județului vor avea, luni dimineață, ședința ordinară a lunii iunie cu următoarea ordine de zi: Aprobarea procesului–verbal al ședinței extraordinare a CJ Vâlcea din data de 3 iunie 2020, Informare privind activitatea desfășurată de Președintele CJ Vâlcea, de la ultima ședință ordinară și până în prezent, Proiect de
Închis în 12 martie, în cadrul unui pachet de măsuri menite să oprească răspândirea coronavirusului în Râmnicu Vâlcea, Târgul de la Goranu îşi va relua activitatea vineri, 19 iunie 2020. Printre măsurile de protecţie avute în vedere se numără reconfigurarea amplasamentelor de vânzare astfel încât să se respecte distanţarea de siguranţă, dotarea cu dispensere cu
Luni după-amiază, în cadrul unei conferințe de presă, Tiberiu Costea (foto, în centrul imaginii), prefectul județului, n-a negat zvonurile tot mai insistente care-l anunțau de peste o lună ca și demisionar din fotoliul de reprezentant al Guvernului Orban în Vâlcea. Chestionat concret despre iminenta sa întoarcere ca primar la Lungești, acesta n-a respins deloc ideea
Asociaţia Oraşelor din România îi solicită ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, să facă rapid o rectificare de buget. AOR precizează că a organizat o videoconferinţă la care au participat peste 50 de primari şi specialişti din primăriile de oraşe: „În urma discuţiilor, Asociaţia Oraşelor îşi declară public îngrijorarea faţă de situaţia financiară actuală a administraţiei publice
În data de 2 iunie 2020, Agenția Națională de Integritate a dat publicității o nouă listă cu persoane pe care le consideră în afara legii: „Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflictul de interese în materie administrativă în cazul a șase persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010 și a sesizat organele
În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L279/2019 au fost publicate Regulamentele delegate (UE) nr. 2019/1827, nr. 2019/1828, nr. 2019/1829 și nr. 2019/1830 ale Comisiei Europene de modificare a Directivelor 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE si 2009/81/CE, ale Parlamentului European și ale Consiliului, privitoare la cuantumul noilor praguri valorice aplicabile în cadrul procedurilor de achiziție publică la
Grupurile de Acțiune Locală sau grupurile de parteneri publici și privați locali pe un teritoriu rural/urban care implementează o strategie de dezvoltare locală pot accesa sprijinul financiar aferent sM19.3 – Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale GAL, prin care pot primi suma maximă de 200.000 de euro. Scopul submăsurii acesteia este finanțarea proiectelor de
• după ce au fost oprite de la plată pe final de an, investițiile locale sunt luate la control • Ministerul Dezvoltării anunță că 300 de inspectori din Inspectoratul de Stat în Construcții au început controalele pe teren pentru verificarea modului în care au fost făcute mai multe investiții finanțate prin Programul Național de Dezvoltare
Legislativul județean s-a adunat pentru ultima zi lucrătoare a lunii noiembrie pentru o ședință având următoarea ordine de zi: aprobarea procesului – verbal al ședinței ordinare a Consiliului Județean Vâlcea din data de 18 noiembrie 2019; proiect de hotărâre privind rectificarea Anexei nr.1 la Hotărârea Consiliului Județean Vâlcea nr.2 din 31 ianuarie 2019, cu modificările
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020 (POCA), anunță lansarea cererilor de proiecte CP13/2019 pentru regiunile mai puțin dezvoltate și CP13/2019 pentru regiunea mai dezvoltată (B -IF) adresate autorităților administrației publice locale și care vizează “Fundamentarea deciziilor, planificare strategică și măsuri de simplificare pentru cetățeni
• luni dimineață, Nicolae Vălimăreanu și membrii Consiliului de Administrație ai Regiei de Drumuri sunt „scoși la tablă” În prima zi a săptămânii viitoare, aleșii județului sunt convocați de către președintele Constantin Rădulescu pentru „ordinara” lunii noiembrie cu următoarea ordine de zi: Aprobarea procesului – verbal al ședinței ordinare a Consiliului Județean Vâlcea din data
• primarii social-democrați din județ, lăsați în urmă la alocări în favoarea liberalilor dintr-o sumă aproximativă de 11,4 milioane lei în baza OUG 28 Publicitate Aproape o jumătate de miliard de lei – aceasta este valoarea efectivă a unuia dintre ultimele autografe ca premier pentru Viorica Dăncilă. Mai precis, e vorba de 400 de milioane
• a fost promulgată legea care impune finanțarea, direct sau prin intermediul firmelor de salubritate cu care au contract, dotarea școlilor cu pubele colorate și inscripționate corespunzător, în vederea colectării selective a deșeurilor din aceste instituții de învățământ Unitățile administrativ teritoriale au scăpat de amenințarea unor amenzi de la 5.000 la 15.000 de lei pentru
• aleșii au pe masă aprobarea organigramei și a statului de funcții ale CJ Vâlcea, ale CJCPCT, ale Muzeului Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea, ale Spitalului de Psihiatrie Drăgoești, dar și noua componență de la ATOP sau a desemnarea reprezentanților CJ în CA al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni, în CA al Școlii Profesionale Speciale
• Ministerul Dezvoltării a publicat Normele de aplicare Publicitate Legeastart.ro scrie că Ministerul Dezvoltării Regionale a publicat Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă persoanelor care au îndeplinit funcţia de primar, de viceprimar, de preşedinte sau de vicepreşedinte al consiliului judeţean: „Potrivit proiectului, cererile pot fi depuse până la data de 31 martie
Articole anterioare › ›