Primii pași concreți pentru refacerea podului peste pârâul Govora


Primăria condusă de către edilul liberal Mihai Mateescu (foto) anunță că, în data de 08.10.2019, a fost semnat contractul de lucrări privind execuția refacerii podului peste pârâul Govora, din localitatea Gătejești, județul Vâlcea, iar în data 10.10.2019 să fie predat amplasamentul și să înceapă lucrările. „Dorim, pe această cale, să ne cerem scuze locuitorilor localității componente Gătejești pentru disconfortul care va fi creat pe perioada execuției lucrărilor, respectiv octombrie 2019 – aprilie 2020 convinși fiind de faptul că se împlinește astfel un deziderat iar efortul comun – administrație și dumneavoastră ca cetățeni – va fi unul util. Pentru a lămuri câteva aspecte de ordin tehnic, economic și administrativ, dar și pentru a reda realitatea în legătură cu promovarea unor informații denaturate apărute în spațiul public, ale unor persoane neavizate, vom prezenta în cele ce urmează situația de fapt și de drept, așa cum se reflectă în documente oficiale. După mai multe solicitări la Guvernul României, până la finele anului 2016, prin două Hotărâri de Guvern, a fost alocată suma de 1.200.000 lei. În anul 2017, a fost întocmită documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI), costurile acesteia fiind suportate integral din bugetul local. După efectuarea expertizei tehnice a podului și a DALI, în urma întocmirii devizului general, a rezultat că suma totală necesară pentru execuția lucrărilor de refacere este mult mai mare decât suma alocată de la bugetul de stat. Astfel, am întreprins noi demersuri către CJ Vâlcea și Guvernul României pentru suplimentarea sumei dar fără sorți de izbândă. Mai mult, CJ Vâlcea nu a alocat orașului Băile Govora niciun leu din sume defalcate din TVA și cote din impozitul pe venit. Din acest motiv a întârziat lansarea licitației pentru achiziția publică a lucrărilor. Cu eforturi proprii am reușit în anul 2018 să întocmim proiectul tehnic, să obținem avizele aferente și să aprobăm în ședințele de consiliu indicatorii investiției și documentația tehnică. Am reușit ca în bugetul local al anului 2018 să cuprindem, în completare, suma necesară pentru realizarea investiției. În luna decembrie 2018 a fost inițiată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice licitația de execuție a lucrărilor. La recomandarea ANAP, în prima parte a anului 2019, prin Hotărâre de Consiliu Local, a fost majorată valoarea investiției cu suma reglementată de OUG nr. 114 cu privire la forța de muncă. Datorită acestui aspect a fost necesară reluarea procedurii. Astfel, în luna iulie 2019 a fost reluată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice licitația de execuție a lucrărilor care a parcurs toate etapele aferente până în luna octombrie 2019 când a fost semnat contractul de lucrări cu firma SC AS TRANS SRL din Rm. Vâlcea. Valoarea totală a investiției este de 2.118.421 lei, fără TVA, din care 1.008.403,36 lei fără TVA contribuție de la bugetul de stat și 1.110.017,64 lei fără TVA contribuție de la bugetul local al orașului Băile Govora. Se remarcă cu ușurință faptul că suma alocată de la bugetul local, necesară pentru demararea investiției, este mai mare decât suma primită de la bugetul de stat iar efortul bugetar al orașului Băile Govora este unul pe măsură.
În speranța că am lămurit toate aspectele cu privire la refacerea acestui pod vă asigurăm că vom întreprinde, în continuare, tot ceea ce ține de noi ca lucrările să se desfășoare în grafic și în bune condiții și ne cerem încă o dată scuze pentru disconfortul creat”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Băile Govora.