PERCHEZIȚII LA PATRONUL UNEI PENSIUNI din Olănești care caza refugiați din Ucraina


Marți, 13 decembrie 2022! Zi cu ghinion pentru patronul unei pensiuni din Olănești care caza refugiați din Ucraina! Angajați ai Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, au efectuat 23 de percheziții domiciliare, în județul Vâlcea (22) și în municipiul București (1).

Care sunt suspiciunile oamenilor legii?

„În fapt, în perioada aprilie-noiembrie 2022, administratorul unei persoane juridice, având ca obiect de activitate prestarea de servicii hoteliere, ar fi solicitat și primit de la o instituție publică o sumă de bani, cu titlul de decontare a serviciilor de cazare și masă, oferite unor cetățeni ucraineni, fiind depuse documente pentru cazarea acestora în două unități hoteliere. Din cercetări a reieșit că, în perioada respectivă, în unitățile hoteliere au fost cazați mai puțini cetățeni ucraineni față de totalul celor atestați scriptic ca fiind cazați. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, ne-au anunțat polițiștii.
La acțiunile desfășurate în județ au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea, dar și polițiști ai Serviciului Criminalistic și Poliției orașului Băile Olănești din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea