Fără permis și cu mașina furată din Grecia, prins la Călimănești


În date de 15 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călimănești, în timp ce executau activități specifice, au oprit pe Drumul Național 7, o autoutilitară condusă de către un bărbat de 44 de ani, din municipiul Ploiești. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, acesta nu deținea permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, s-a stabilit că autoutilitara pe care a condus-o figurează ca fiind furată din anul 2019, de pe teritoriul Greciei, motiv pentru care aceasta a fost indisponibilizată și ridicată. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire și conducerea unui vehicul fără permis de conducere