Întâlnire online de programare și robotică la Colegiul Național „Alexandru Lahovari”


În weekend-urile 26-27 septembrie 2020 și 3-4 octombrie 2020 se va desfășura în cadrul Colegiului Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, prin intermediul Asociației «Alexandru Lahovari» și în organizarea catedrei de informatică, a echipei de robotică BroBots și a unor alumni Lahovari evenimentul online THE ZEN OF PROGRAMMING AND ROBOTICS. Acest eveniment își propune să promoveze în comunitate educația STEM și robotica prin intermediul unor webinarii/ateliere de programare și robotică susținute de membri ai echipei de robotică BroBots, alumni BroBots și alumni Lahovari.
Ne adresăm atât elevilor colegiului nostru, cât și elevilor din alte școli și licee din județul Vâlcea. Întâlnirile online vor avea în vedere prezentarea principiilor STEM, a concursului de robotică First Tech Challenge și a ceea ce implică acest concurs (proiectare, asamblare, programare, marketing și comunicare), a bazelor programării în limbajul Python, a bazelor proiectării și imprimării 3D. Vor fi folosite platformele online Google Classroom și Zoom. Traineri vor fi elevi care fac parte din echipa BroBots și studenți la facultăți din domeniul IT din țară și străinătate (foști membri ai echipei sau absolvenți ai colegiului nostru). Săptămâna aceasta, Răzvan Ispas – absolvent promoția 2019, student la Facultatea de Matematică și Informatică – (specializarea informatică) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca va fi cel care îi va introduce pe colegii lui mai mici în universul limbajului de programare Python, prezentându-le conceptele și elementele fundamentale ale acestuia. Urmează ca finalul săptămânii următoare să aducă în prim-plan webinarii de proiectare și imprimare 3D, prezentări ale concursului First Tech Challenge susținute de alumni și membri ai echipei de robotică BroBots. Evenimentul va atrage cu siguranță atenția elevilor prin subiectele abordate, prin caracterul interdisciplinar și practic al webinariilor. Partener implicat în eveniment este Biblioteca Pietrari.
Evenimentul este finanțat cu ajutorul inițiativei Meet and Code (https://www.meet-and-code.org/) susținută la nivel european de compania de software SAP. Meet and Code este coordonată de Haus des Stiftens gGmbH și rețeaua TechSoup Europe în 25 de țări europene și susține, pentru al treilea an consecutiv, evenimente de tehnologie și programare desfășurate în timpul Europe Code Week (5-20 octombrie 2019).
În România, inițiativa Meet and Code este coordonată de Asociația Techsoup. Din 2010, Asociația Techsoup (https://www.asociatiatechsoup.ro) creează și oferă resurse IT și experiențe de învățare a tehnologiei pentru organizații nonprofit, tineri și profesori. Asociația Techsoup este câștigătoare a premiului Digital Skills for Education din cadrul European Digital Skills Awards în 2017, competiție organizată de Comisia Europeană.
• Prof. Simona IANC