BroBots Arena League Meet – competiție FTC organizată de echipa de robotică a Colegiului Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea


FIRST Tech Challenge România în sezonul 2023/2024 CENTERSTAGE℠ by RTX se anunță a fi un sezon de robotică unic, ce îmbină armonios tehnologia cu arta, pentru a ne oferi un spectacol contra-cronomentru. Inovația este vedeta sezonului FTC #CENTERSTAGE. Elevii FIRST Tech Challenge din întreaga lume vor aplica abilitățile creative STEAM pentru a construi roboți performanți și pentru a concura în CENTERSTAGE.

Pentru Asociatia Nație Prin Educație sezonul 2023/2024 este al #8-lea sezon de robotică FIRST Tech Challenge în România, alături de partenerul fondator BRD Groupe Société Générale. FIRST Tech Challenge România este pentru peste 3.800 de elevi, peste 700 de mentori și voluntari un program național de antreprenoriat în robotică și educație STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă, matematică), fiind cel mai complex program educațional dedicat elevilor de liceu. Sezonul acesta 200 de echipe din toate colțurile țării sunt în lista înscrierilor, echipe formate din elevi de la licee de informatică, licee tehnice și tehnologice și colegii naționale.

Echipele înscrise vor trece prin competiții locale MEET, unde își testează abilitățile tehnice și de strategie de joc. Sunt 45 astfel de competitii planificate în toată țara. Urmează apoi ca echipele să-și măsoare forțele creative și tehnice în Turneul de LIGA din regiunea lor – patru Turnee de LIGA în Bucuresti, Turda, Arad și Iași – cu sarcini complexe, jocuri pe teren și interviuri. Ultima etapă a sezonului FTC #CENTERSTAGE este Campionatul Național din martie 2024 și participarea celor mai bune trei echipe românești la Campionatul Mondial din aprilie 2024 din Houston, SUA.

Echipa de robotică a Colegiului Național „Alexandru Lahovari” organizează, în data de 5 ianuarie 2024, League Meet-ul BroBots Arena, care reunește la Râmnicu Vâlcea nouă echipe FTC din regiunea sud-vest. Evenimentul va avea loc la River Plaza Mall (etajul 2) și este o ocazie specială pentru publicul interesat de robotică & educație STEM din orasul nostru să cunoască tineri pasionați de tot ceea ce înseamnă STEM și să vadă în acțiune roboții construiți de aceștia.

Asociația non-profit Nație Prin Educație, fondată de către Dana Războiu în parteneriat cu BRD Groupe Société Générale, a deschis noi drumuri în domeniul roboticii în România – începând cu anul 2016, prin intermediul FIRST Tech Challenge, în cadrul celui mai mare program educațional STEM prin robotică pentru liceeni din țară.

„Sunt mândră că am ajuns în sezonul #8 de FIRST Tech Challenge. România crește un milimetru și datorită Nație Prin Educație. Copiii care vin la robotică, #robotiștii mei cum le spun eu, sunt inteligenți și frumoși, curajoși și creativi. Sunt foarte mândră de ei și de profesorii care sunt mentori în programul nostru de robotică. Recunoscătoare de asemenea partenerilor noștri care ne ajută să organizăm cel mai mare program de robotică din România. Va fi un an cu multe competiții în toată țara. Tema de anul acesta le permite copiilor să proiecteze roboți foarte interesanți. Abia aștept să-i văd. Succes!”, spune Dana Războiu, fondator al asociației Nație Prin Educație.

„Începutul unui nou sezon al fenomenului BRD FIRST Tech Challenge este un bun prilej pentru a le mulțumi tuturor celor care au fost și sunt parte din acest program educațional, pentru că aceasta mare comunitate formată din elevi, profesori, mentori și parinți a demonstrat că educația STEAM timpurie este unul dintre pilonii principali ai progresului. Opt ani de BRD FIRST Tech Challenge în România înseamnă peste 13.000 de elevi și peste 2.000 de profesori, mentori și voluntari implicați, înseamnă o curriculă îmbogățită, într-un cuvânt înseamnă schimbare de paradigmă în bine. Reușitele echipelor românești la nivel mondial demonstrează că eforturile tinerilor sunt inspirație, dar mai ales foarte multă muncă și ambiție. Pentru a încununa acest efort fantastic al tinerilor din comunitatea BRD FTC, promisiunea BRD este că le rămânem aproape pentru a ne crea împreună acel viitor inovator și sustenabil la care năzuim. Tema acestui an este cum nu se poate mai potrivită, fiindcă ei vor fi mereu în «Centerstage» și noi bucuroși să îi privim și să îi susținem din culise”, a declarat Flavia Popa, Secretar General BRD Groupe Société Générale.

Detaliile despre etapele competiționale sunt disponibile pe site-ul natieprineducatie.ro.