Încep ZILELE BIBLIOTECII JUDEȚENE „Antim Ivireanul”


Cu prilejul celei de a XXIV-a prăznuiri a Sfântului Antim Ivireanul, ocrotitor spiritual al Râmnicului, în municipiul reședință de județ se vor desfășura Zilele Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea și ale Fundației Culturale „Sfântul Antim Ivireanul”. Suita de evenimente se va desfășura, cu respectarea restricțiilor epidemiologice specifice acestei, în perioada 24 – 28 septembrie 2021. În rândurile de mai jos vă vom prezenta, pe zile, programul activităților.

Vineri, 24 septembrie

Ora 17.00, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea
• Eveniment cultural intitulat „Peru și Columbia, imagini de poveste. La pas prin America Latină”. Întâlnire cu dr. Adrian Mihai Purice.

Duminică, 26 septembrie

• Ziua Europeană a Limbilor Străine. Va fi prezentat un colaj audio-video realizat de către voluntarii Serviciului European de Voluntariat
• la Sfânta Mănăstire „Antim Ivireanul” (cartierul Troianu), cu începere de la ora 18.00, se va desfășura Simpozionul intitulat „Sfântul Antim Ivireanul în memoria cultural – spirituală”.

Luni, 27 septembrie

• de la ora 9.30, la Sfânta Mănăstire „Antim Ivireanul” (cartierul Troianu) – slujba arhierească dedicată Sfântului Antim Ivireanul.
• de la ora 12.00, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, este programat evenimentul cultural intitulat „Povești cu și despre Antim”. Din programul acțiunii fac parte: „Antim Ivireanul, artizanul tiparului românesc” – videoproiecție documentară realizată de BJAI Vâlcea; Sesiune de comunicări dedicată Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul susținută de elevii de la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, coordonați de prof. Alina Vețeleanu și de la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” Râmnicu Vâlcea, coordonați de pr. Nicolae Proteasa și de pr. Nifon Dorin Iancu.
• de la ora 17.30, la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, se va desfășura o reuniune cultural-artistică și spirituală dedicată Sfântului Antim Ivireanul. Din program fac parte activitățile intitulate „Maica Domnului în Didahiile Sfântului Antim Ivireanul” și Ateneul artistic „G. Popescu-Vâlcea”

Marți, 28 septembrie

• de la ora 10.30, la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Vâlcea este programat colocviul cu tema „Cercetări de cultură medievală și premodernă”. Acesta este dedicat împlinirii a 500 de ani de la scrierea primului document în limba română „Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung”. Vor participa cercetători din țară și din județ, colaboratori ai Centrului de Studii Medievale și Premoderne „Antim Ivireanul”.
• de la ora 18.00, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea se va desfășura evenimentul cultural intitulat „Modele de cultură și spiritualitate românească în spațiul vâlcean”. Din program fac parte: „Balada Vlădicii Antim” – moment vocal-instrumental susținut de Corul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” (Dirijor: preot Codruț Dumitru Scurtu) și de clasa de canto a Liceului de Arte „Victor Giuleanu” (prof. Monica Valentina Scurtu); „Sfântului Antim Ivireanul, omagiu” – prezintă prof. Ioan St. Lazăr; „In memoriam Constantin Mateescu” – interviu cu scriitorul realizat de Revista franceză „Éditions Le Soupirail”.
La final, se cuvine să mai amintim că organizatorii acestor ample activități sunt Arhiepiscopia Râmnicului, Consiliul Județean Vâlcea, Primăria Râmnicului, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Fundația Culturală „Sfântul Antim Ivireanul”, Forumul Cultural al Râmnicului, Serviciul Județean Vâlcea al Arhivelor Naționale, Mănăstirea „Sfântul Antim Ivireanul”(Troianu), Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” Râmnicu Vâlcea, Liceul de Arte „Victor Giuleanu”, Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, Centrul de Studii Medievale și Premoderne „Antim Ivireanul”.