În atenția vâlcenilor: Danemarca are nevoie de 100 de agricultori


Compania GREENPEAS din Danemarca va organiza, în a doua jumătate a lunii decembrie 2014, în Slobozia, județul Ialomiţa (data şi locaţia se vor stabili ulterior), o bursă locurilor de muncă sezoniere în sectorul agricol. Se oferă 100 de locuri de muncă pentru lucrători în agricultură – culegători de mazăre. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă asigură sprijin angajatorului danez în vederea promovării ofertei. Durata contractului: 20 mai – 10 septembrie 2015. Program de lucru: 6 zile/săptămână, în medie 30 – 40 ore/săptămână. Condiţii: cazare în rulote cu dormitoare şi/sau în corturi aduse de lucrători. Se asigură spaţii pentru prepararea mâncării, Internet, wireless, duşuri, TV, maşini de spălat. Taxa de cazare pe lucrător/zi este între 5-8 euro, funcţie de tipul cazării. Transportul dus-întors România – Danemarca este în responsabilitatea lucrătorului; plata muncii este în funcţie de cantitate şi în acest sens lucrătorii trebuie să fie motivaţi. Salariul este în jur de 0.6 euro/kg +12,5% bani de concediu. Impozitul şi contribuţiile sociale se vor deduce din salariu. Cerinţe: limba engleză, nivel mediu; vârstă minimă – 18 ani; experienţa în munca agricolă constituie un avantaj; lucrătorii trebuie să fie motivaţi şi flexibili în privința programului de lucru. Informaţii suplimentare se găsesc pe website-ul www.greenpeas.dk. Se trimite CV model EUROPASS, în limba engleză, cu poza inclusă, pe adresa de email: work@greenpeas.dk. Oferta este valabilă până la data de 1 decembrie 2014. Preselecţia persoanelor care au aplicat se face telefonic sau prin email de angajator. Invitarea la selecţie a persoanelor pre-selectate se va face în timp util de consilierul EURES din cadrul AJOFM Ialomiţa. Selecţia va avea loc în a doua decadă a lunii decembrie, la Slobozia.

Posting....