FASCINAŢIA PICTURII – expoziţia de pictură semnată de Jeanina Bogorodea
Ne aflăm în judeţul Vâlcea. Prin bunăvoinţa bunilor prieteni din zonă, la Biblioteca judeţeană „Antim Ivireanu” are loc o prezentare a cărţilor pe care le-am publicat după ultima vizită în judeţ (romanele Chipuri de apă şi Ultimul om; volumele Eseuri şi alte povestiri, Poveşti…Poveşti, Îndrăgostiţi de arta cuvântului; cărţile pentru copii Codiţă cel viteaz şi Puiul de vrabie). Participă scriitorii Ioan Barbu, Mihai Mihăiţă Lovişte, criticul literar Ion Soare, doamna Sanda Constantinescu, directoarea Bibliotecii judeţene Antim Ivireanul, tânăra şi entuziasta organizatoare Corina Bedreagă, reprezentanţi ai presei şi alţi iubitori ai literaturii, cadre didactice şi elevi. Îşi face apariţia pentru scurt timp şi primarul municipiului, domnul Romeo Rădulescu.
Se vorbeşte despre cărţile mele, despre cartea domnului Mihai Mihăiţă Lovişte Ucenicii cuvântului, despre literatură, în general. Editura Betta oferă cărţi copiilor, şi celorlalţi participanţi. Se dau autografe.
Activitatea a avut loc într-o ambianţă deosebită, talentata pictoriţă Jeanina Bogorodea bucurându-ne sufletul şi ochii cu o expoziţie de tablouri, 11 la număr, sub genericul „Amintiri din Ţara Loviştei”. Din starea de graţie a literaturii intrăm în starea de graţie a picturii.
Încep să privesc şi sunt furată de peisajul tablourilor. Intru în lumea Ţării Loviştei. Lacul, munţii, coborâşuri, urcuşuri, pajiştea, crângul, drumeagul ce duce spre pădure, cărarea ce trece prin desişul pomilor. Uite câmpul şi căpiţa de fân. Penelul talentatei pictoriţe ne poartă într-o lume a tonurilor de culoare fără să idealizeze firea, lăsându-i farmecul în formă pură: liniştea toamnei, pădurea aproape desfrunzită şi totuşi de nepătruns de parcă ar vrea să ascundă taine de necuprins, îmbinarea curajoasă a culorilor respectând vraiştea ori vastitatea genuină, într-un cuvânt natura în toată splendoarea sălbăticiei. Diferitele anotimpuri se desfăşoară ca într-o simfonie de culori, echilibrată, dar şi subtilă şi sensibilă, deasupra cărora domneşte seninul imaculat al cerului. Al dimineţii în tonuri de albastru deschis, cel strălucitor, implacabil, din amiaza zilei, apoi în tonuri calde, poleit cu aurul soarelui coborâtor spre amurg şi, în sfârşit, cerul pe-aproape de înnoptare. Simţim binecuvântarea cerului anotimpurilor calde, dar şi limpezimea sticloasă, cu aer curat şi tare a cerului de iarnă.
O lume a copacilor, a dealurilor, a pajiştilor, a cărărilor, a drumeagului, a munţilor din depărtări, a liniştei supreme, neprihănită de mâna omului. Doar o cabană din bârne de lemn, uitată între zăpezi, şi fumul ieşind pe horn amintesc de existenţa omului şi aceea modestă, umilă în faţa naturii.
Aflat în buza anotimpului rece, mesteacănul singuratic, ridică înspre ceruri braţe albe şi candide de ramuri desfrunzite. Mândru şi sigur pe el în solitudine, se uneşte cu nemărginirea seninului ceresc. Dincolo de el, natura, viaţa sunt estompate, căci fiecare dintre noi poate fi mesteacănul alb şi singuratic, măreţ ca un rege al pădurii.
De fapt, pădurea, dincolo de copaci, mai mult se ghiceşte, ca şi prezenţa omului. Rămâne un mister ca şi sufletul omului. Se văd doar cărarea, drumeagul, căpiţa de fân, fumul ieşind pe horn. Omul e prezent fără să apară fizic.
Sunt strigată. Vraja se destramă, revin la realitatea din sala de festivităţi a Bibliotecii. În jurul meu oamenii admiră tablourile. Îi privesc. Sunt absorbiţi de priveliştea desfăşurată. Mai trec odată cu privirea peste picturi. O undă de duioşie pluteşte nostalgic în tablourile Jeaninei Bogorodea ca o părere de senin peste frumuseţea de neclintit a naturii. Trebuie să vizitez Ţara Loviştei. Îţi mulţumim, Jeanina Bogorodea!