DJST Vâlcea a organizat trei competiții week-end-ul trecut


• acestea au avut loc în Râmnicu Vâlcea, Sutești și Drăgășani

Marinescu_bogdanPrin intermediul unui comunicat de presă, conducerea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vâlcea face cunoscute activitățile desfășurate de către inspectorii instituției la finalul săptămânii trecute. Succint, redăm comunicatul de presă remis de instituția condusă de către Bogdan Marinescu:
„Începem trecerea în revistă cu o competiție extrem de importantă, care a avut un dublu scop. Se numește „Donatori de viitor” și a vizat înscrierea cât mai multor echipe de fotbal într-un mini-campionat cu scopul precis de a strânge fonduri pentru copiii săraci din mediul rural de pe raza județului Vâlcea. Acest mini-turneu de fotbal a fost organizat de către Fundația Word Vision și am fost onorați să le fim parteneri, având în vedere faptul că cele 12 echipe înscrise în concurs au avut în componența lor persoane din staff-ul de conducere al unor firme private vâlcene, persoane care au făcut donații consistente pentru cei 300 de micuți care întâmpină dificultăți sociale.
În data de 28 noiembrie, la Sutești a avut loc „Cupa Eroilor”, ocazie cu care sportivi din Sutești, Prundeni, Voicești și Crețeni s-au întrecut la probele: săritura în lungime de pe loc, aruncarea mingii medicinale de la piept și fotbal. Domnul Adrian Dumitrescu, profesor de sport și director la Școala Gimnazială Sutești, s-a implicat în organizarea în cele mai bune condiții a evenimentului sportiv. DJST Vâlcea a premiat sportivii clasați pe primele trei locuri cu diplome, medalii și mingi.
Un alt eveniment care a devenit tradiție s-a desfășurat la Drăgășani, acesta numindu-se „Cupa Rusidava”, unde fete și băieți, elevi la școlile gimnaziale „Nicolae Bălcescu” și „Tudor Vladimirescu” din localitatea gazdă și Școala Gimnazială Ștefănești și Școala Gimnazială Pesceana – Glavile s-au întrecut la handbal”, se arată în comunicatul amintit.