Controale de Paște și acțiuni în mini-vacanța de 1 Mai


La începutul săptămânii, mai precis luni, 15 aprilie, în cadrul Colegiului Prefectural, s-a discutat despre controalele ce vor avea loc înaintea Sărbătorii Pascale, dar și acțiunile ce se vor derula de 1 Mai, în acea mini-vacanță. Materialele au fost prezentate de către Lorena Mărgăritescu, director-Direcția de Sănătate Publică Vâlcea, Elena Daniela Mieilă, comisar șef adjunct-Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Vâlcea și Gabriel Mihai Miclea, director-Direcția Sanitar Veterinară și Siguranța Alimentelor Vâlcea.
Controalele se vor realiza la locurile de sacrificare a mieilor, în magazinele și locațiile care comercializează ouă, produse de patiserie și cofetărie, carne băuturi alcoolice și nealcoolice, precum și în restaurantele care organizează sărbători fie de Paște, fie de 1 Mai. Rezultatul controalelor, ca și posibilele măsuri dispuse, vor fi prezentate în Colegiul Prefectural din luna mai.