Cine arde și cine se piaptănă?


„Hai, mă, nene, de patriotism ne arde nouă? Nu vezi că toată lumea e disperată să-și salveze pielea de virusul ăsta nenorocit?… Țara arde și baba se piaptănă!”…
Nu știu cine era individul care-mi aruncase vorbele astea. Purta mască. Se băgase și el în vorbă, în timp ce eu discutam cu un amic (în fața chioșcului de la Romană) pe diverse teme, inclusiv asta cu ideea de patriotism. Se întâmpla în 2020 (în plină pandemie de Covid 19) iar eu eram ambasador la Tirana și venisem acasă s-o văd pe mama. A doua zi urma să mă întorc în Albania pentru a primi un premiu de excelență din partea Academiei de Științe din această țară, pentru o lucrare în limba albaneză. Intervenția individului m-a descumpănit. În primul rând, pentru că nu-l invitase nimeni la discuție. În al doilea rând – și cel mai important! – pentru „originalitatea” unei abordări la care nu mă gândisem. Cum adică? Patriotismul și virusul sunt subiecte opozabile? Se exclud unul pe altul? Obrăznicia „purtătorului de mască” (îi zic așa pentru a-l personaliza cumva pentru că, altfel, și eu aveam masca pe figură) mi-a pus în față o temă de reflecție…
Este, pe cât de greu, pe atât de riscant să pui în frază un sentiment cu totul aparte, vorbind de patriotism și forma sa exprimată – particular, public sau aiurea…
Datorie și merit, demnitate și uzurpare, glie și țară, drepturi nenumărate, umbrite de cupola datoriilor față de țară – sunt doar câteva cuvinte frământate și răstălmăcite, lăsate pildă urmașilor de către înaintași ai vremurilor.
Se poate spune că patriotismul, ca noțiune și ca afirmare, trebuie să stea departe de suprapunerea emoțiilor false, ascunse în derizoriul risipei de vocabular pe teme sfinte, ca aceea legată de patriotism. Cu siguranță el trebuie să ne transmită modestia faptelor mărețe și recunoașterea valorilor… nevalorificate. Sau să sublinieze, netrâmbițat și necenzurat, dar aplicat, semnul adânc al respectului față de lege..
Gânduri și exemple „tematice” au fost formulate, în diverse forme, mai mult sau mai puțin relevante, de-a lungul vremii, de nume celebre precum Horațiu, Seneca, Bernard Shaw, Iorga, Eminescu, Titulescu și mulți alții.
Noțiunea de patriotism este legată (sau ar trebui, după părerea mea) de spiritul de prietenie și omenie, mai ales în pandemie (monorima e involuntară, dar o las așa!).
Da, poate fi o șansă a ta aceea de a te manifestă ca patriot, în situația unei crize, de exemplu, fie ea pandemică, economică, financiară sau agrară… Să fii lângă cel de aproape sau de departe, să-i fii alături cu un gând bun sau un ajutor firesc, ceea ce poate genera o stare sau o emoție specială cu profund ecou patriotic.
Într-un fel sau altul, solidaritatea, ca parte a unui sentiment de apartenență, devine un lucru firesc. În vremuri grele sau de răscruce, oamenii au fost uniți și au trăit în simțiri mărețe, avem exemple memorabile.
Iar cel mai relevant dintre ele, cred eu, este Marea Unire de la 1918, care i-a găsit pe români strânși în jurul tricolorului. Și nu doar pe românii dintr-o castă anume sau dintr-o clasă politică. S-au dus la Albă Iulia, pe 1 Decembrie, și țărani din cele trei ținuturi românești, și cărturarii de frunte ai vremii, și politicieni precum Ștefan Cicio Pop, Iuliu Maniu sau Vasile Goldiș Iuliu Hossu sau Alexandru Vaida Voievod. Oameni veniți acolo cu zecile de mii, în plină pandemie de gripă spaniolă, protejându-se (naiv!) cu căpățâni de usturoi la gât sau în buzunare (în locul măștii moderne) implicând astfel popularul ingredient de friptură la facerea istoriei.
Gripa spaniolă a ucis în Europa aproape 100 de milioane de oameni (în România 100.000), dar asta nu i-a împiedicat pe români să vină la Alba Iulia într-un număr uriaș. Este sau nu este acesta un semn de patriotism? Eu cred că da!…
La Tirana, în cuvântul de mulțumire rostit cu ocazia primirii distincției din partea Academiei de Științe, am adresat domnilor academicieni și diplomați, următorul discurs:
„Este momentul să afirmăm că, în orice condiții, chiar și în aceasta de pandemie, spiritul de omenie și dragostea de țară rămân la fel de puternice, iar mesajul țării mele nu poate fi decât cel al prieteniei. Sunt convins că în aceste vremuri în care spaima de COVID tinde să ne separe, iubirea față de oameni, de țară mama sau țara de adopție ne întărește și ne adâncește spiritul de respect și înțelegere. Cred că iubirea de țară – iar noi, diplomații, suntem exponenții acestui sentiment profund – se afirmă prin ceea ce faci, dăruiești și lași din acumulările tale ceva pentru generațiile care vin”.
Revin acum (ca să-mi finalizez reflecția) la cuvintele răutăcioase (sau, poate, doar disperate) ale „omului cu mască” din Piața Romană: „Țara arde și baba se piaptănă!”. Și mă întreb: care-i „țara” și care-i „baba”? Cine arde și cine se piaptănă?
• Mircea PERPELEA

Posting....