„Vom fi o forţă”
• declară liderul progresist Mazilu înaintea alegerilor locale
Preşedintele UNPR Vâlcea, Dan Mazilu, a dorit să pună capăt, încă o dată, zvonurilor privind retragerea candidaturii lui Eusebiu Veţeleanu pentru alegerile locale din 10 iunie. „Vreau să dezmint o serie de zvonuri care s-au vehiculat în ultimele zile, referitoare la faptul că UNPR nu ar avea candidat propriu la Primărie. Vă spun cu toată sinceritatea că din partea partidului nostru va candida domnul Eusebiu Veţeleanu. E drept că am avut discuţii cu Dorel Jurcan, preşedinte PDL Vâlcea, dar am vorbit numai pentru sprijin reciproc în judeţ, nu s-a pus discuţia despre municipiul Râmnicu Vâlcea”, a afirmat liderul progresit. Mazilu a mai spus că este convins că UNPR va fi o forţă în judeţul Vâlcea după alegerile din iunie: „Se munceşte mult, eu zic că vom fi o forţă politică importantă în Vâlcea după alegerile din iunie. Vă mai pot spune că 80% dintre primarii pe care îi vom avea nu sunt acum în funcţie. Vor fi oameni noi care vor face treabă bună… Nu pot spune care este exact zona unde stăm mai bine, pentru că dacă spun că este vorba de Colegiul Bălceşti, poate mă veţi acuza de lipsă de modestie”, a mai afirmat Dan Mazilu. Acesta a fost completat de fostul primar Mircia Gutău: „Avem o echipă puternică, am făcut şi lista pentru Consiliul Local, acum o retuşăm şi apoi o vom da publicităţii. Sunt mulţi oameni noi care au muncit şi vor munci mult pentru organizaţie. În momentul în care îţi propui să scoţi primar al Râmnicului, e normal să îţi propui să ai şi majoritatea în Consiliul Local. Acesta este obiectivul nostru! Şi mai avem un obiectiv important: USL să nu câştige la Râmnicu Vâlcea”.