
Vești proaste pentru administratorii de bloc penali: Asociaţiile de proprietari vor fi obligate să afişeze modalitatea de calcul a cheltuielilor de întreţinere
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege prin care asociaţiile de proprietari sunt obligate să afişeze modalitatea de calcul al cheltuielilor de întreţinere pentru fiecare apartament. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari a fost adoptat cu 276 de voturi „pentru” şi două abţineri. Acesta prevede că asociaţia de proprietari, prin grija preşedintelui, va afişa lunar, la vedere, lângă lista de plată a cheltuielilor, modalitatea de calcul în urma căruia au rezultat sumele lunare de plată. Modalitatea de calcul va conţine şi va arăta explicit toate costurile şi sumele care formează totalul de plată al proprietarilor, respectiv modul de calcul şi de repartizare a acestor cheltuieli către proprietari. Potrivit proiectului, neîndeplinirea acestor obligaţii se sancţionează cu amendă de la 500 de lei la 3.000 de lei. Actul normativ a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional. Asociaţiile de proprietari au, aşa cum stabileşte Legea nr. 230/2007, mai multe cheltuieli, după cum urmează: cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfăşoară activităţi în proprietăţi individuale; cheltuieli pe consumuri individuale; cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcţie de suprafaţa utilă a proprietăţii individuale; cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociaţiei de proprietari; cheltuieli pe consumatori tehnici; cheltuieli de altă natură. Suma ce priveşte proprietatea comună a fiecărui proprietar din cadrul condominiului este stabilită şi repartizată proporţional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună. „Cheltuielile efectuate de asociaţia de proprietari pentru plata unor servicii de utilităţi publice sau de altă natură, legate de proprietăţile individuale din condominiu şi care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după acelaşi criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu”, este punctat în actul normativ amintit.