
Un deputat vâlcean a ajuns la Geneva! Ion Cristinel Marian a participat la conferinţa Organizaţiei Mondiale a Comerţului
• reprezentantul Colegiului Drăgăşani în Parlament este secretarul Biroului Executiv al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare
Recent, la Geneva (Elveţia), la sediul Organizaţiei Mondiale a Comerţului au avut loc lucrările sesiunii anuale a Conferinţei Parlamentare cu tema „OMC la 20 de ani”. La această întâlnire ce a dat tonul activităţilor comerciale la nivel mondial pe anul în curs a participat şi un deputat vâlcean, Ion Cristinel Marian (foto, stânga). Interesant de remarcat este faptul că reprezentantul Colegiului Drăgăşani în Parlamentul României ocupă o funcţie importantă în Grupul Român al Uniunii Interparlamentare, fiind chiar secretarul Biroului Executiv.
Conferinţa a reunit peste 280 de parlamentari, între care preşedinţi şi vicepreşedinţi de parlamente, din 64 de ţări membre. Au fost prezenţi delegaţi din partea adunărilor parlamentare cu statut de membru asociat, Parlamentul European, asociaţii şi adunări parlamentare cu statut de observatori, reprezentanţi ai guvernelor, ONU, precum şi a unor agenţii din sistemul Naţiunilor Unite. În cele două zile de lucrări, parlamentarii au participat la dezbateri interactive, dialogând cu negociatori guvernamentali, cu oficiali OMC şi cu reprezentanţi ai societăţii civile. În ultimii 20 de ani, de când OMC a luat fiinţă, „peisajul” comercial şi consumatorul au suferit modificări importante. Acestea obligă regulile de comerţ să se adapteze într-un ritm accelerat, în care a intervenit un consumator din ce în ce mai tânăr, cu opinii proprii bine definite şi nevoi exprimate concret.
„Consider că întâlnirea din Elveţia a fost foarte utilă. Ştim cu toţii cât de mare este importanţa comerţului în zilele noastre. De-a lungul celor 20 de ani de existenţă, Organizaţia Mondială a Comerţului şi-a demonstrat eficacitatea şi este de datoria noastră să îi susţinem activitatea de modernizare pentru a răspunde cât mai bine provocărilor actuale. Pot să vă mai spun că, pe 17 februarie, în cadrul Conferinţei parlamentare, a fost adoptat acordul de facilitare a comerţului, comerţ perceput ca un factor de pace şi condiţii de viaţă mai bune. De asemenea, membrii delegaţiei GRUI au avut consultări şi schimburi de opinii cu parlamentari din ţări precum Portugalia, Brazilia, Austria, China, Belgia, Franţa, Suedia sau Spania. Am discutat aspecte referitoare la temele dezbătute, dar şi posibile proiecte comune”, ne-a declarat deputatul vâlcean, Ion Cristinel Marian.