Un alt fel de corupție la scară mondială
– o carte care se citește pe nerăsuflate: „Navigatorii români și amenințările pirateriei maritime” –
Apărută, în 2015, la Editura Ars Docendi (București), cartea cunoscutului jurnalist, scriitor și universitar Nicolae Melinescu, „Navigatorii români și amenințările pirateriei maritime”, recenta „victimă” a mâinilor, ochilor și minții mele, depășește standardele obișnuitului și se așează confortabil pe trepiedul de aur al literaturii.
Știm cu toții cine este autorul acestei cărți, ce a făcut până acum, dar că și-a riscat viața pe mările și oceanele lumii pentru realizarea unui documentar de excepție nu știam. Cartea sa nu se citește, ci se … „mănâncă”.
Primele capitole ale cărții ne duc cu ochii minții la începuturile pirateriei, la primele ambarcațiuni maritime, fiind, de fapt, o definiție a navigației de la începuturi până-n prezent. Documentată până-n „măduva oaselor”, pe baza unei bibliografii foarte bogate, cartea provoacă o lecturare cu mare atenție și interes. Este de fapt o carte – document care mereu te cheamă să-i pătrunzi… „măruntaiele”. Transmite imagini vii – parcă ai fi acolo, alături de pirații somalezi sau nigerieni.
Din ceea ce citisem ori văzusem în filme despre pirați, credeam că aceștia, murdari și pociți, practică această meserie de nevoie, pentru a supraviețui. Din cartea lui Nicolae Melinescu aflăm că astăzi pirateria se practică și în scop de îmbogățire. Acest aspect mă duce cu gândul și la „pirații” țării mele pe care-i tot alegem să se îmbogățească.
Din paginile cărții mai aflăm că au fost și români victime ale pirateriei maritime și oceanice, cazul lui Teofil Crețu, marinar, fost ostatic al piraților somalezi. Constănțeanul Nicolae Popa, mecanic de vas, se destăinuie autorului cărții și aflăm că a fost singurul „alb” de pe o ambarcațiune și singurul răpit de pirați în Delta Nigerului. „Trofeele românești” ale piraților somalezi și nigerieni se destăinuie lui Nicolae Melinescu, povestea lor din această carte de excepție este o adevărată dramă, provoacă dureri în sufletul oricărui cititor, mai cu seamă când află că statul român, pe care-l plătim cu grea și destulă sudoare, de la președinte, la guvern și parlament, nu a făcut nimic în ce privește soarta ostaticilor. Ei n-au plecat pe mări și oceane de dragul aventurii, ci ca să câștige un ban pentru familie, pe care țara nu i-l oferă. Din munca și meseria lor, foarte riscantă, trimit acasă familiilor și țării, banii din munca prestată, uneori doar o mică parte din cât le mai rămâne dacă scapă de sub cătarea armelor, fiind nevoiți să renunțe la remunerarea muncii.
Cartea „Navigatorii români și amenințările pirateriei maritime”, curge frumos, elegant, cum numai un scriitor cu o bogată experiență în mânuirea cuvântului poate să-i dea acea lină înșiruire de cazuri, adevărat maestru întru explicitarea pirateriei de la începuturile ei, primitive, până la cea actuală, modernă, cu scop de îmbogățire. Un alt fel de corupție la scară mondială.
Gheorghe Puiu Răducan