Teatrul Anton Pann merge cu…«Dragoste» la Sibiu
Spectacolul ”Dragoste” co producție a Teatrului Anton Pann cu Unteatru va fi prezentat joi 26 iunie pe scena unuia dintre cele mai importante festivaluri de teatru din lume, care se desfășoară la Sibiu în perioada 20 iunie – 29 iunie, Festivalul Internațional de Teatru (FITS) 2025. Tema ediției de anul acesta are ca motto cuvântul MULȚUMESC, cuvânt care face legătura între generozitate, bucurie, puterea de a dărui, emoție și relația dintre artiști și public. Spectacole de teatru, spectacole de stradă, acrobați la înălțime, concerte, dansuri aeriene, parade, spectacol cu drone și lumini, în total 841 de evenimente, fac din Sibiu un loc al întâlnirii a peste 5000 de artiști din 82 de țări.
Suntem bucuroși să amintim că printre toți acești artiști se numără și actorii Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea. În seara zilei de joi 26 iunie, cu începere de la ora 21.00, la Teatrul Gong, ei vor prezenta spectacolul ”Dragoste”, după povestiri de A.P. Cehov, regia Andrei și Andreea Grosu, spectacol care a participat la Festivalul Național de Teatru (FNT) și a fost dublu nominalizat la Gala Premiile UNITER de anul acesta. Biletele s-au vândut încă de când spectacolul a fost anunțat pe site-ul festivalului.
Dacă ar fi să facem o analiză, stagiunea 2024-2025 a Teatrului Anton Pann a fost cea mai de succes stagiune a acestei instituții, o încununare a celor 35 de ani de teatru pe care i-au sărbătorit. Toate evenimentele care au loc la sediul și în afara sediului poartă amprenta acestei aniversări. Chiar dacă la sfârșit de iunie teatrele din întreagă țară își închid stagiunea, după participarea la toate aceste importante evenimente din lumea teatrală și reușita unei noi ediții a Festivalului ”Versus”, actorii Teatrului Anton Pann se pregătesc pentru a onora invitațiile la mai multe festivaluri și pregătesc producțiile pentru stagiunea următoare. De multe ori stăm și ne întrebăm cui se datorează acest succes al Teatrului Anton Pann. Când la cârma instituției ai un tânăr manager cu viziune și cu o strategie pe termen lung, succesul este garantat. Îl felicităm pe Octavian Costin, managerul acestui teatru, pentru faptul că a reușit. A reușit, ajutat de echipă, să ducă Teatrul Anton Pann la cele mai importante manifestări de gen din sfera teatrală: Festivalul Național de Teatru (FNT), Gala Premiile UNITER și acum Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.
Bucuria de a fi pe scena unuia dintre cele mai importante festivaluri de teatru din lume este mare. Și ca să fim în ton cu motto-ul acestui festival care se desfășoară sub genericul MULȚUMESC, încheiem cu un mulțumesc pe care îl adresăm celor doi, Andrei și Andrea Grosu, unul dintre cei doi, Andrei, dorind să facă parte din echipa Teatrului Anton Pann. Felicitări Teatrului Anton Pann și succes spectacolului ”Dragoste” pe scena Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) 2025, reprezentație care va avea loc joi 26 iunie, ora 21.00, Teatrul Gong, Sala Etaj.