Stagii şi vizite de studiu la Parlamentul European, până pe 15 octombrie


Giosan-Lidia03Enterprise Europe Network, din cadrul CCI Vâlcea, anunţă că Parlamen­tul European oferă diferite stagii de pregătire în cadrul Secretariatului său pentru a contribui la pregătirea profesio­nală a tinerilor cetăţeni şi la înţelegerea mecanismului de lucru al instituţiei.

Potrivit Lidiei Giosan (foto), condiţiile gene­rale sunt: să fii cetăţean al unui stat mem­bru UE sau al unei ţări candidate; să ai vârsta peste 18 ani la data începerii stagiului; să cunoşti bine una din limbile oficiale ale UE şi satisfăcător o a doua; să nu fi beneficiat de alt stagiu de pregă­tire sau să fi fost angajat într-o instituţie UE.

Stagiile de pregătire plătite: Burse Robert Schuman, cu opţiune generală (economie primară, drept, ştiinţe politice etc.); burse Robert Schuman, cu opţiu­ne jurnalism.

Între criterii, amintim : candidatul să deţină diplomă universitară obţinută după o perioadă de studiu de cel puţin trei ani; depunerea de referinţe în scris din partea profesorilor universitari sau din partea unui profesionist.

Stagiile de pregătire plătite vor fi acordate pentru o perioadă de cinci luni. Datele limită pentru depunerea candida­tu­rilor: 15 octombrie (pentru stagiile ce în­cep pe 1 martie) şi 15 mai (pentru sta­giile ce încep pe 1 octombrie).

„Fiecare stagiu are criteriul său specific de eligibilitate ce poate fi găsit în cadrul regulamentului său. Stagiile de pre­gătire neplătite au o durată cuprinsă între una şi patru luni. Acestea oferă tine­rilor cetăţeni posibilitatea de a între­prin­de un stagiu de formare profesională: ca parte integrantă a studiilor lor în cadrul unei universităţi sau altei instituţii echi­va­lente; ca parte integrantă a unui stagiu de formare profesională organizat de un organism non-profit; ca şi cerinţă pentru ocuparea unei anumite slujbe.

Pentru depunerea candidaturilor exis­tă trei date-limită fixe pe an: 1 fe­brua­rie, 1 iunie şi 1 octombrie.

Vizitele de studiu au fost concepute pentru a oferi cetăţenilor Uniunii Euro­pene şansa unor studii mai detaliate a su­biectelor legate de integrarea euro­pea­nă, fie prin consultarea documentelor şi arhivelor existente în Biblioteca Parla­mentului European, fie prin contactul cu membri ai Parlamentului European sau specialişti.

Durata maxima a unei vizite de stu­diu este de o lună. Pentru informaţii su­pli­mentare puteţi contacta Biroul de In­for­mare al Parlamentului European în Ro­mânia: Strada Vasile Lascăr nr. 31, et.1, Sector 2, RO – 020492 Bucureşti; Tel: 021/405.0880 / 305.7986; Fax: 021/405.0886 / 315.7929; e-mail: epbucarest@europarl.europa.eu; http://www.europarl.ro”, ne-a informat Lidia Giosan.