Sfântul Andrei „aduce” râmnicenilor o… cişmea
Primarul Emilian Frâncu va inaugura, sâmbătă dimineaţa, de la ora 10.00, cişmeaua publică „Sfântul Andrei” de lângă biserica cu hramul Apostolului din strada Morilor, intersecţie cu str. Izvorului. Investiţia primăriei municipiului a fost cerută în repetate rânduri de numeroşi locuitori din zonă, care vor folosi în continuare, dar în condiţii civilizate, sursa de apă naturală de acolo. „Îi aştept pe toţi râmnicenii sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 18.00, în Scuarul Mircea cel Bătrân, pentru ca împreună, sub semnul Sfântului Ocrotitor al României, să dăm startul sărbătorilor acestei ierni şi să aducem lumina în oraşul nostru”, sună invitaţia adresată locuitorilor municipiului de edilul-şef.