Scrisoare Deschisă către membrii Partidului Național Liberal (1)


Moto: „România va recâştiga încrederea partenerilor săi din Uniunea Europeană doar prin dovezi că domnia legii este deasupra intereselor de partid, că toate părţile demonstrează respect deplin pentru deciziile juridice, inclusiv cele la nivel constituţional şi că reformele sunt ireversibile…” Comisia Europeană, Raportul Mecanismului de Cooperare și Verificare – MCV

giosan_victorDragi colegi liberali,

Evenimentele ultimelor săptămâni m-au făcut să reflectez mult asupra ac­tualei politici a PNL: în ce măsură mai există compatibilitate între princi­piile, valorile și acțiunile autentic libe­rale și cele promovate în prezent de partid. A fi liberal înseamnă, cel puțin pentru mine, a încuraja munca și com­pe­tența individuală; a stimula com­pe­ti­ția corectă; a construi o solidă demo­cra­ție internă în partid prin dezbateri des­chise, protejarea opiniilor mino­ri­tare, alegeri și desemnări demo­cra­tice, promovarea profesionalismului; a respecta regulile, instituțiile și legile; a consolida sistemul democrației repre­zen­tative la nivel național printr-un me­canism eficace de control și echili­bru al puterilor în stat, a unui echilibru între majoritate și opoziție; a guverna pentru societate chiar dacă pe baza principiilor, valorilor și programelor liberale; a legifera gândindu-te care va fi impactul acelei reglementări atunci când inevitabil vei fi în opoziție.

Din păcate, Partidul Național Libe­ral s-a îndepărtat de toate acestea, fiind dominat tot mai mult de ura îm­potriva unei singure persoane și de do­rința de a controla cât mai multă pu­tere. Au fost uitate complet formulele programatice lansate în 2009: „revo­lu­ția bunului simț” și „să facem un altfel de politică” – constatăm astăzi că PNL nu face altceva decât să aplice inte­gral, alături de PSD, modelul politic inventat între 2000-2004, non-liberal, non-democratic și non-european: ace­la al controlului absolut al puterii prin controlul politic al societății și institu­ții­lor. Am avut o șansă istorică să arătăm că se poate face și „altfel de politică”, dar am ratat-o răsunător.

Scopul actualei guvernării USL pare a fi exclusiv obținerea cât mai ra­pi­dă a controlului integral al instituțiilor, fapt ce-și pune amprenta pe toate de­ciziile luate după 10 iunie 2012. Pentru atingerea acestui scop au fost sa­cri­ficate stabilitatea economiei românești (vezi falimentul Hidroelectrica și creș­te­­rea dobânzilor la datoria publică), situația economică a sute de mii de familii cu credite în Euro (vezi evoluția cursului RON), finalizarea integrării depline României în UE (com­pro­mi­terea acceptării în spațiul Schengen din această toamnă si continuarea pe termen nedefinit a MCV). Într-o lună Ro­mânia a devenit paria Uniunii Euro­pene, guvernarea USL risipind cu nonșalanță credibilitatea, atâta câtă avea pe plan internațional țara noas­tră. S-au călcat în picioare regulile statului de drept, ale statului liberal numai pentru a se plăti polițe și pentru a se plasa în posturi oamenii de partid, toate acestea înaintea oricăror priori­tăți economice și sociale. S-au făcut presiuni asupra instituțiilor, s-au făcut modificări instituționale prin ordonanțe de urgență, s-a recurs la șmecherii pe­nibile pentru a pune instituțiile în poziția de a nu se putea pronunța, s-a trecut cu „tancul” votului parlamentar în disprețul absolut ale principiilor sta­tului liberal. Aceasta în condițiile unui Parlament aflat la 5 luni de alegerile generale la termen și a cărui legiti­mi­tate USL a contestat-o vehement nu cu mai mult de 5-6 luni în urmă. PNL și PSD au condamnat pe bună dreptate majoritățile „fabricate” pe care s-au bazat guvernele Boc și Ungureanu, dar brusc au uitat toate acestea în ul­tima lună, când au creat spre folos pro­priu, prin aceleași mijloace, propria majoritate, la fel de puțin legitimă. În mod uluitor acum totul este legitim şi de­mocratic – când suntem noi în frun­tea bucatelor nu mai contează mij­loa­cele, acestea pot fi criticate numai când suntem în opoziție..
CONTINUARE…