„Problema Oltchim nu trebuie să fie începutul unui domino negativ pentru judeţ”
• declară consilierul judeţean Remus Grigorescu
Bun cunoscător al fenomenului economic, consilierul judeţean Remus Grigorescu spune că România a avut un moment foarte bun în 2010 – 2011, când puteam forţa ajutorul pentru Oltchim, chiar dacă acest lucru ar fi însemnat o clauză de refrigement pe domeniul respectiv. „Se putea încălca legislaţia europeană şi eram penalizaţi prin refrigement. Au existat o serie de ţări care au făcut asta: Polonia, Ungaria, Cehia. Aveam această şansă pentru că Parlamentul European era de dreapta şi noi aveam o guvernare de dreapta, care putea face lucrul acesta printr-un lobby eficient. Am fi avut o şansă ca Oltchim-ul să reintre pe piaţă”, declară Grigorescu. Social – democratul spune că acum va fi foarte greu pentru Oltchim să reintre în joc, după ce a ieşit atâta timp. „Trebuie gândită ecuaţia în contextul în care s-ar găsi un jucător pe piaţă prin care Oltchim-ul să fie alipit sau să existe situaţia în care o firmă de stat să fie ajutată de nişte firme controlate de stat şi care sunt dispuse să cumpere producţia. Nu sunt metode chiar «ortodoxe», dar se mai practică”, a mai spus Remus Grigorescu.
Atunci când capitalurile financiare se mută de pe-o piaţa pe alta, ele se mută în zone în care rata de profit este mai mare decât media, iar în acest moment rata de profitabilitate din România este sub medie. „Trebuie să găsim un concern puternic care să preia Oltchim-ul şi să reintre pe piaţă. Eu am încredere că lucrurile se vor rezolva, pentru că până acum nu a existat voinţa politică”, a conchis Grigorescu.