Pompierii vâlceni, în sărbătoare
• de Ziua Protecţiei Civile, zeci de activităţi la ISU Vâlcea • porţi deschise la Inspectorat, concursuri sportive, premii şi… prezentări de autospeciale şi muniţii
Pe data de 1 martie, reprezentanţii ISU Vâlcea au organizat o serie de manifestări dedicate Zilei de 28 februarie – Ziua Protecţiei Civile din România. De la ora 10.30 şi până la ora 13.00, curtea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a fost animată de numeroşi copii, de la grădiniţă până la liceu, precum şi de cetăţeni obişnuiţi interesaţi de activitatea desfăşurată de angajaţii acestei arme. Aceştia, precum şi oficialităţile prezente, au luat parte la manifestările ce s-au desfăşurat şi au putut cerceta tehnica proaspăt intrată în dotarea inspectoratului. Cu acest prilej, au fost recompensate patru cadre, pentru curajul şi devotamentul de care au dat dovadă, în urma salvării unei tinere de la înec din
apele îngheţate ale râului Olt, precum şi pentru modul exemplar în care şi-au desfăşurat activitatea. Persoanele care au fost recompensate într-un cadru festiv prin Citare pe Ordin de Zi pe Unitate au fost : Plt. Nae Marian şi Plt. Diaconu Ionuţ, iar înaintare la gradul de plt. adjutant înainte de termen: Plt. maj. Constantinescu Ion şi Plt maj. Nedelcu Constantin Cătălin. Au fost acordate şi premii celor care au participat la concursurile sportive. La Campionatul de minifotbal între instituţiile publice, locul I a revenit ISU Vâlcea, locul II – presei locale, iar locul III – Jandarmeriei vâlcene. La Campionatul tenis de masă, locul I a fost ocupat de maior doctor Teodor Orac – Genişti; locul II – Plut.Laurenţiu Ciobanu – iSU
Vâlcea şi locul III – Cpt. Ioan Moraru – ISU Vâlcea. La Campionatul tenis de masă intern, locul I – Plt. Laurenţiu Ciobanu, locul II – Plt. Maj. Remus Popescu şi locul III – Plt.Maj. Nicolae Dinicioiu. A fost prezentată autospeciala CBRN achiziţionată în baza Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, aceasta deservind judeţele Vâlcea şi Gorj în următoarele misiuni: monitorizare, detectare şi măsurare a radiaţiilor radioactive; determinarea contaminării radioactive a suprafeţelor; identificarea izotopilor, a surselor de contaminare radioactivă existente în mediu; măsurarea debitelor de doză echivalente a radiaţiilor radioactive; monitorizare detectare şi identificarea agenţilor chimici şi gazelor explozive existente în mediu. De asemenea, s-au prezentat diferite tipuri de elemente de muniţie de exerciţiu pentru o mai uşoară identificare a acestora în momentul găsirii accidentale.