
Pompierii, la datorie
Autoturism în flăcări, în Budești
Duminică, la ora 12:17, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „General Magheru” Vâlcea au intervenit în comuna Budeşti, sat Racoviţa, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism. Autovehiculul aparține unei societăţi comerciale din județul Bihor, iar în momentul declanșării incendiului, se afla în trafic. Până la stingerea incendiului, au ars elementele combustibile din compartimentul motor al autoturismului în proporţie de 60%. La scurt timp de la sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage și la alte bunuri din apropiere. Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurtcircuit la instalația de alimentare cu energie electrică.
Echipajele ISU „s-au luptat” cu focul la un coș de fum
Pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” au intervenit sâmbătă, la ora 18:47 în comuna Vlădeşti, sat Priporu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coşul de fum al unei case de locuit. Până la lichidarea incendiului a ars funinginea din interiorul coşului, fără a afecta structura acoperişului. Cercetările preliminare arată că incendiul s-ar fi declanşat în urma folosirii sistemului de încălzire fără curăţarea prealabilă a coşului de evacuare a fumului.