Anunturi Distribuție Oltenia
Page 296
Anunturi
Comunicat de presă „Construire și dotare hala producție”
Data: 8 decembrie 2021 VALORIS SRL, in calitate de beneficiar, implementeaza, incepand cu data de 17.11.2021, proiectul cu titlul „Construire si dotare hala productie”, cod SMIS 138868, finantat prin Programul Operational Regional 2014-2020, Axa prioritară 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Prioritatea de investiții 2.2– Sprijinirea crearii si extinderea capacitatilor avansate de productie…
Continuare about Comunicat de presă „Construire și dotare hala producție”
Actualitate
ROTARY CLUB RÂMNIC donează municipiului Râmnicu Vâlcea bustul fondatorului Paul Harris
Decizie istorică pentru urbea noastră luată de către tânărul clubCluburile Rotary s-au înființat la Râmnicu Vâlcea începând cu anul 1996. În cei douăzeci și cinci de ani de activitate, mișcarea rotariană locală s-a bucurat de atenția națională și internațională a celor care acționează în beneficiul comunităților în care trăiesc. Pe plan mondial, istoria spune că…
Continuare about ROTARY CLUB RÂMNIC donează municipiului Râmnicu Vâlcea bustul fondatorului Paul Harris
Actualitate
Președintele CJ Vâlcea a primit o PROMISIUNE IMPORTANTĂ de la noul ministru al Transporturilor
Marți, 7 decembrie 2021, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, s-a întâlnit cu noul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu. Despre discuțiile care s-au purtat la București, la sediul ministerului, am aflat mai multe de la președintele Constantin Rădulescu. Din câte se pare, este vorba despre noi vești bune care vizează dezvoltarea infrastructurii din județul nostru,…
Continuare about Președintele CJ Vâlcea a primit o PROMISIUNE IMPORTANTĂ de la noul ministru al Transporturilor
Economie
CCI VÂLCEA DĂ SEMNALUL redeschiderii spre China
Consiliul Director al Asociației Române de Prietenie cu China, din care face parte și Camera de Comerț și Industrie Vâlcea, și-a ținut marți, 7 decembrie 2021, ședința ordinară online. Potrivit președintelui CCI Vâlcea, Valentin Cismaru (foto), această întrunire, desfășurată chiar și la distanță, se dorește a fi semnalul mult așteptat al reluării dialogului și colaborării…
Continuare about CCI VÂLCEA DĂ SEMNALUL redeschiderii spre China
Cultura
EXPOZIȚIE REGALĂ la Biblioteca județeană
Miercuri, 8 decembrie 2021, cu începere de la ora 16.00, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, va avea loc vernisajul expoziției „Ferdinand și Maria, un destin comun: România Mare”. Prin acest demers, Muzeul Național Cotroceni, inițiatorul proiectului, aduce în fața publicului o inedită lecție de istorie, prin prezentarea unor repere ale genealogiei familiilor Romanov, Saxa…
Continuare about EXPOZIȚIE REGALĂ la Biblioteca județeană
Actualitate
MARE ATENȚIE: Armata are liber la «vânat» drone
Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare şi muniţiilor deţinute de Ministerul Apărării Naţionale şi de forţele armate străine pe teritoriul României a fost promulgată, informează Legeastart.ro.Documentul prevede că personalul Ministerului Apărării Naţionale poate face uz de armă şi poate folosi dispozitivele militare din dotare împotriva dronelor şi a…
Continuare about MARE ATENȚIE: Armata are liber la «vânat» drone
Ceasul rau
În urmă cu puțin timp, INCENDIU LA DRĂGĂȘANI! Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Marți, 7 decembrie 2021, aproape de orele prânzului, pompierii au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu declanșat într-o locuință din municipiul Drăgășani (strada Tudor Vladimirescu). Trei persoane (doi adulți și un copil) au suferit atacuri de panică și hipotermie. La fața locului au ajuns și un echipaj SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean…
Continuare about În urmă cu puțin timp, INCENDIU LA DRĂGĂȘANI! Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Actualitate
Situaţia centralizată a lucrărilor derulate de Apavil SA în Râmnicu Vâlcea
APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 27 noiembrie – 3 decembrie 2021 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale.AVARII SOLUŢIONATE. S-au remediat, în timp util, avariile la conductele de apă potabilă pe străzile Copăcelu, Regina Maria și Straubing intersecție cu Lespezi.LUCRĂRI DE AMENAJARE A TERENULUI. În vederea aducerii la…
Continuare about Situaţia centralizată a lucrărilor derulate de Apavil SA în Râmnicu Vâlcea
Eveniment
GRIGORE LEȘE, cadoul de Crăciun al Consiliului Județean pentru vâlceni
Îndrăgitul artist este așteptat pe 17 decembrie să colinde pe scena Sălii de Spectacole a legislativuluiConsiliul Județean nu renunță la unul dintre evenimentele sale simbol – Festivalul Colindului Vâlcean! Dimpotrivă, plusează prin prezența interpretului Grigore Leșe, unul dintre cei mai apreciați și iubiți artiști români ai momentului. Ediția 2021 se va desfășura între 7-17 decembrie…
Continuare about GRIGORE LEȘE, cadoul de Crăciun al Consiliului Județean pentru vâlceniAnunturi Distribuție Oltenia
DISTRIBUȚIE OLTENIA – ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDEȚUL VÂLCEA – 14 DECEMBRIE 2021
Continuare about DISTRIBUȚIE OLTENIA – ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDEȚUL VÂLCEA – 14 DECEMBRIE 2021
Comunicate
FOTO: Râmnicenii se vor putea plimba gratuit cu autobuzul care merge cu hidrogen
ETA SA, în colaborare cu Primăria Râmnicului, compania Solaris, Linde Gas Romania şi Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice testează, în cursul acestei săptămâni, pe străzile municipiului, un autobuz de tip inovator alimentat cu hidrogen. Din dorinţa de a face o simulare în condiţii cât mai apropiate de realitate, autobuzul va circula pe…
Continuare about FOTO: Râmnicenii se vor putea plimba gratuit cu autobuzul care merge cu hidrogen
Actualitate
Deputatul Eugen Neață a prezentat vâlcenilor bilanțul activităților din primul an al noului mandat
Luni, 6 decembrie 2021, la împlinirea unui an de la desfășurarea alegerilor parlamentare din 2020, unul dintre reprezentanții vâlcenilor în Camera Deputaților a prezentat un rezumat succinct al activităților pe care le-a desfășurat. În rândurile următoare, vă prezentăm bilanțul activităților deputatului Eugen Neață.„În decembrie 2020 am primit de la vâlceni un nou mandat de deputat…
Continuare about Deputatul Eugen Neață a prezentat vâlcenilor bilanțul activităților din primul an al noului mandat
Actualitate
PREMIU DE EXCELENȚĂ pentru Primăria Râmnicului
În cadrul Raportului de activitate pe anul 2021 al Asociaţiei Municipiilor din România, dat recent publicităţii, sunt prezentate şi premiile acordate în cadrul Galei AMR 2021, eveniment a cărui desfăşurare fizică nu a fost posibilă din cauza restricţiilor impuse de pandemia de Covid-19. Municipiul Râmnicu Vâlcea a primit Premiul de Excelenţă în regenerarea urbană a…
Continuare about PREMIU DE EXCELENȚĂ pentru Primăria Râmnicului
Eveniment
APEL UMANITAR din partea veteranilor vâlceni: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!”
Un îndemn colosal cât întreg Universul. Atât de important încât, dacă l-am urma, am avea convingerea că am făcut aproape tot ce eram datori să facem în această viață în calitate de copii ai lui Dumnezeu. Este greu când ne gândim că trebuie să-i iubim și pe cei care ne urăsc sau cărora nu le…
Continuare about APEL UMANITAR din partea veteranilor vâlceni: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!”
Actualitate
Un vâlcean conduce lupta pentru „ROEXIT”
Avocatul vâlcean Aurelian Pavelescu a fost singurul politician român prezent la summitul de la Varșovia al partidelor suveraniste care militează împotriva Uniunii Europene, potrivit presei centrale care preia o postare a organizatorului, adică partidul polonez de guvernare PiS.Președintele PNȚCD a transmis din capitala Poloniei prin intermediul unei rețele de socializare:„Uzurparea suveranității statelor de către actuala…
Continuare about Un vâlcean conduce lupta pentru „ROEXIT”
Actualitate
FOTO: După trei ani de așteptare, SENS GIRATORIU pe DN 7, la Budești!
Vești bune la început de săptămână pentru șoferii care au drum pe Drumul Național 7 (și nu numai) din județul nostru. Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat că, la intersecția DN 7 cu DN 67, se va construi un sens giratoriu.„Scriam în urmă cu trei ani ministerului de resort, dar și «drumurilor naționale»…
Continuare about FOTO: După trei ani de așteptare, SENS GIRATORIU pe DN 7, la Budești!
Actualitate
VREMEA SE SCHIMBĂ RADICAL! Meteorologii au venit cu vești noi
Luni, chiar de Moș Nicolae, meteorologii au anunțat:„Începând din noaptea de luni spre marţi (6/7 decembrie 2021), aria precipitaţiilor se va extinde dinspre sud-vest şi va cuprinde toate regiunile. La munte va ninge, în centrul, nordul şi nord-estul ţării treptat vor predomina ninsorile şi local se va depune strat de zăpadă. Ploile vor fi moderate…
Continuare about VREMEA SE SCHIMBĂ RADICAL! Meteorologii au venit cu vești noi
Comunicate
Ceremonie pentru numiri în funcții și avansări la ISU Vâlcea
Luni dimineață, începând cu ora 8.00, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea s-a desfășurat o ceremonie militară pentru numiri în funcții, ca urmare a susținerii și promovării examenelor, astfel:• maior Zoican Marius prim – adjunct al inspectorului șef;• căpitan Ioniță Roxana-Gabriela și sublocotenent Draoșcă Ilena Nicoleta – ofițeri în…
Continuare about Ceremonie pentru numiri în funcții și avansări la ISU Vâlcea
Actualitate
„DEPINDE DE NOI să realizăm proiectele prevăzute în PNRR”
A declarat deputatul Cristian Buican, președintele PNL VâlceaJoi, 2 decembrie 2021, România a primit prima tranșă, în valoare de 1,89 miliarde euro, din sumele alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceste sume, în valoare totală de aproape 30 de miliarde de euro, sunt compuse, în proporții aproape egale, din fonduri nerambursabile și…
Continuare about „DEPINDE DE NOI să realizăm proiectele prevăzute în PNRR”