Ordinul Asistenților Medicali susține greva, dar nu se implică
Un comunicat de presă emis de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România atestă că, fiind organizaţie profesională cu atribuţii delegate de autoritatea statului, aceasta nu se poate implica în activităţi sindicale. De aceea, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România nu participă la organizarea acţiunilor greviste anunţate. Ordinul a aderat la Coaliţia profesioniştilor din sistemul de sănătate, având ca scop, conform art. 3 din Acord: „de a determina îmbunătăţirea statutului social al personalului din sistemul sanitar respectiv poziţia socială şi imaginea acestora în societate, nivelul veniturilor, respectul societăţii, relaţia cu angajatorul, sau cu autorităţile publice. În acelaşi timp, părţile îşi propun să acţioneze în direcţia determinării creşterii gradului de consultare a lor şi de influenţare a deciziilor politice luate la nivelul instituţiilor statului în special cele cu responsabilităţi în domeniul de sănătate”.
În acest sens, toate solicitările pe linie profesională ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România cum ar fi: organizarea examenului de grad principal, organizarea examenului pentru obţinerea specializărilor, demersurile Ordinului pentru modificarea Directivei 2005/36/CE în interesul asistenţilor medicali din România, au fost susţinute şi rezolvate de către conducerea Ministerului Sănătăţii. Participarea asistenţilor medicali membri ai Ordinului, care sunt şi membri de sindicat, la acţiunile greviste, este opţiunea personală a acestora, în această calitate.