
O seară eclatantă la Calderon
Centrul Socio-Cultural din str. J.L. Calderon nr. 39, din sectorul II al Capitalei – primar, Neculai Onțanu –, cată să devină, dacă nu este deja, de-o vreme, pentru cei care-i cunosc vadul, cu siguranță locul celor mai incitante manifestări literare-culturale din București. Și asta într-un ritm trepidant, săptămânal, zilnic: în seara zilei de marți, 28 octombrie curent, a fost ceva cu totul diferit față de alte dăți. S-au întâmplat lucruri speciale sub genericul „Brâncoveanu-Gandhi-Brâncuși”, pe care țin să le relatez în această corespondență pentru cititorii cotidianului „Curierul de Vâlcea”.
După discursul de deschidere al doamnei Elena Scurtu, directoarea Centului, la conducerea colocviului a trecut reputatul indianist Gh. Anca, vâlcean de origine. Vorbind despre indianistică aduce mereu lucruri noi, de data asta pe tema Mahatma Gandhi și Lucian Blaga. Iar la un moment dat al serii, actorul Vasile Pupeza, revenit din Pittsburg, USA, a dat citire unui larg grupaj de poezii ale indianistului George Anca. A urmat dna Sorana Georgescu-Gorjan, pledând în problema arzătoare a celebrei lucrări brâncușiene, Cumințenia pământului, achiziționată în 1909 de ing. Gh. Rășcanu, confiscată de puterea populară în 1957 (prin directorul de atunci al Muzeului Național, pictorul avangardist H. H. Maxy) spre a ne reprezenta la o bienală din Italia; readusă în România, devine piesa unanim admirată la Muzeul Național, ca după Decembrie 1989 lucrurile să se complice, existând pericolul ca lucrarea lui Brâncuși să părăsească țara, cumpărată la licitație de cine știe cine…
Scriitorul Puși Dinulescu mărturisește în fața auditoriului chinurile prin care a trecut la traducerea în românește a ciclului ”Romanceros gitan” al lui Federico Garcia Lorca. Spune traducătorul, și nu-l vom contrazice: sunt chinuri cu mult mai mari decât când scrii o nouă carte de-a ta, fie și un mare roman. Se referă la traducerile unor antecesori, care din păcate s-au îndepărtat nepermis de original și de sensurile sale estetice, de pildă încercând să facă traduceri rimate, ceea ce nu există niciodată în poemele marelui Lorca! A reținut în cartea tradusă de el doar patru piese care merită atenție, unele de Miron Radu Paraschivescu, excelente. Spre sfârșitul expozeului său, ne citește în mod convingător un număr de 5 romanceros, abil desfășurate, captivante.
Și vine la rând pentru lansarea a două cărți ale scriitorului Ioan Barbu, una fiind o culegere de comunicări științifice și exegeze prilejuite de Anul Brâncoveanu, sărbătorit la Mânăstirea Bistrița, în luna mai (când rozele-nfloresc!): ”Martiriul Sfinților Brâncoveni” (cartea deschide seria Colecția Biblioteca Vâlcea); a doua carte fiind de proze-reportaje din anii tinerești ai șantierelor de pe Lotru: Întoarcerea la izvoare, carte apărută, recent, la Editura Inspirescu, premiată de a ceasta.Au vorbit: Ioan Barbu, preotul conf. univ. dr. Claudiu Cotan, participant la Simpozion cu un text substanțial, de data asta exprimându-și satisfacția că Biserica vâlceană a făcut totul (și ceva în plus!) ca sărbătorirea a trei secole de la sacrificarea Brâncovenilor să aducă în conștiința contemporanilor momentul tragic petrecut pe țărmul Bosforului.
A urmat (poate, căci au fost mulți combatanți și eu îmi uitasem carnetul acasă, ca de altfel și aparatul fotografic…) Ion Andreiță, care vorbind despre polivalentul scriitor și animator cultural fără egal în țară Ioan Barbu, prieten de-o viață, despre gazetar, eseist, reporter, evocator al unor aspecte cutremurătoare din vremea Gulagului românesc, despre cărțile de proză ale conjudețenului din Corbu-Olt, mutat cu arme și bagaje la Rm. Vâlcea, spre a-și împlini destinul de excepție; îl numește pe Ioan Barbu o instituție, întrucât omniprezentul IB, cu rara vocație a călătoriilor bine gândite, a luat interviuri unor exilați din toată Europa, dar și din USA, Canada etc., și nu doar atât, căci în calitate de director al Editurii Antim Ivireanul, multe cărți de-ale confraților a editat, pe mulți i-a debutat, sprijinit, cadorisit cu suplimente de tiraj… Un om care a făcut din prietenie modalitate de viață, iar din generozitate fapta sa de fiecare zi.
Emil Lungeanu, scurt și la obiect, relatează despre motivul pentru care grupul de intelectuali n-au putut să țină simpozionul la Mânăstirea Horezu, actanții fiind nevoiți să se transbordeze la Mânăstirea Bistrița; unde, cu adevărat, Simpozionul a dat măsura înaltelor sentimente pe care Martiriul Brâncovenilor le aprind în sufletele noastre, nu numai cu ocazia unor cifre rotunde, ci de fiecare dată când ne gândim la lucruri esențiale ale existenței noastre, precum Patrie, credință, devotament… Nicolae Dan Fruntelată a ținut să menționeze că întreaga sarcină a Simpozionului, cu invitați numeroși din toată țara, dar și de peste hotare, a trecut în seama lui Ioan Barbu, amfitrion neegalat; iar onor Ministerul Culturii, ca de atâtea ori, nu și-a făcut simțită prezența în niciun fel la această înaltă sărbătorire. Pune un accent special pe faptul că la sacrificarea familiei Brâncoveanu: cei 4 fii, ginerele-stolnicul Ianachie și tatăl-domnitor Constantin, au asistat ambasadorii țărilor creștine europene, reprezentanți ai viitoarelor membre UE, nu-i așa? Însă o tăcere rușinoasă, rușinoasă: niciun protest, nicio consemnare a faptei abominabile, în vreuna dintre capitalele europene, ci o tăcere mai rușinoasă decât însăși trădarea… În încheiere, N.D. Fruntelată dă citire unei poezii privind destinul nostru românesc, pe Dunăre-n jos, pe Dunăre-n sus, mereu ”între turc și rus”…
Florentin Popescu, redactor șef al revistei Bucureștiul literar și artistic, de asemenea participant la Simpozion și coautor al cărții despre Martiriul Sfinților Brâncoveni, a adus noi dovezi ale admirației sale pentru personalitatea eclatantă a scriitorului Ioan Barbu, acest publicist exemplar, care și-a deschis cariera literară la vârsta de 50 de ani și între timp ne-a dat nu mai puțin de peste 30 de cărți, acoperind domenii diferite ale culturii. Pronia se dovedește ca niciodată binevoitoare față de acest om cu vocație culturală însoțită de o neasemuită generozitate față de confrații de condei, într-o vreme când omul din postmodernitate se întoarce fără regret la reflexele de fiară…
Despre Întoarcere la izvoare și autorul acestei cărți au vorbit criticul literar Aureliu Goci și scriitorul Mihai Antonescu. Din spusele acestora s-a desprins ideea că fără această carte rezervată constructorilor de pe Lotru (și altor mari anonimi) înțelegerea de către noi, cei de azi, dar mai ales de către cei de mâine, a celor ieșite din mintea și mâna lor ar fi amenințată de schematism. Mare lucru să stea pe lângă tine un asemenea scriitor de ispravă, un așa confrate ca Ioan Barbu, îngăduitorul cu vârstele, povățuitorul, cumpăna dintre „așa nu” și „așa da”, încrederea că urmându-i sfatul și îndemnul nu ai cum rătăci calea.
Corespondență din București, de la scriitorul Ion Lazu
Fotografii: Emilia Dănescu