De la începutul anului şi până-n prezent, nouă copii au fost adoptaţi, iar alţi şapte aşteaptă finalizarea procedurilor. Anul trecut, la nivelul judeţului, au fost realizate 32 de adopţii. Amintim faptul că-n luna aprilie a intrat în vigoare noua lege a adopţiilor, Legea nr. 273/2004, modificările aduse simplificând procedura de adopţie. De exemplu, când părintele dă dovadă de rea credinţă în încredinţarea copilului, instanţa poate trece peste dezacord, iar copilul îşi poate găsi mai repede o familie. Dacă copiii nu sunt vizitaţi cel puţin un an de către părinţi, se trece la adopţie fără alte investigaţii. Noile modificări oferă posibilităţi de adopţie şi românilor domiciliaţi în străinătate, dar şi străinilor cu domiciliul în România.
Copiii din sistemul de protecție specială vor avea mai multe șanse să găsească o familie adoptatoare, printr-un proiect de modificare a legii adopției. Ministerul Muncii și Justiției Sociale a lansat în dezbatere publică Proiectul de modificare a Legii privind procedura adopției, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului – 1 iunie…
Legea nr. 268/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei a fost publicată în Monitorul Oficial. Modificările oficializate intră în vigoare la 120 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial, adică din 26 martie 2021, scrie Legeastart.ro„Adoptatorul sau familia adoptatoare care a adoptat…
• alți șapte așteaptă să fie integrați într-o familie • directorul Badea, neîncrezător în noua lege a adopțiilor Legea adopțiilor a fost modificată. Astfel, copiii abandonați de părinți au mai multe șanse să fie adoptați. Conform vechii legi, asistenții sociali trebuiau să caute rudele până la gradul patru și să…