Noile reguli privind impozitul pe profit (2)

„Cheltuielile aferente vehiculelor” deductibile în limita a 50% la calculul impozitului pe profit

Prin cheltuieli legate de vehiculele aflate în proprietatea sau în folosinţa persoanei impoza­bile se înţeleg orice cheltuieli direct atribuibile unui vehicul, cum sunt cheltuielile de reparaţii, de întreţinere, cheltuielile cu lubrifianţi, cu piese de schimb, cheltuielile cu combustibilul utilizat pentru funcţionarea vehiculului.

Totodată, conform proiectului de HG publicat de MFP, în cadrul cheltuielilor aferente vehicu­lelor rutiere motorizate supuse limitării fiscale se cuprind şi cheltuielile reprezentând: impozitele locale, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, inspecţiile tehnice periodice, rovi­nietă etc. În sensul prezentelor norme prin vehicul se înţelege orice vehicul având o masă totală maximă autorizată care nu depăşeşte 3.500 kg şi nu are mai mult de nouă scaune, inclusiv scaunul şoferului.

Ce înseamnă utilizarea în scopul activităţii economice a vehiculelor?

Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal stabilesc ca utilizarea în scopul activităţii economice a unui vehicul cuprinde, fără a se limita la acestea: deplasări în ţară sau în străi­nătate la clienţi/furnizori, pentru prospectarea pieţei, deplasări la locaţii unde se află puncte de lucru, la bancă, la vamă, la oficiile poştale, la auto­rităţile fiscale, utilizarea vehiculului de către personalul de conducere în exercitarea atribu­ţiilor de serviciu.

În cazul vehiculelor utilizate pentru trans­portul angajaţilor la, şi de la locul de muncă, se consideră că vehiculul este utilizat în scopul acti­vităţii economice atunci când există dificultăţi evidente în folosirea altor mijloace de transport adecvate, cum ar fi lipsa mijloacelor de transport în comun, decalajul orarului mijloacelor de trans­port în comun faţă de programul de lucru al per­soa­nei impozabile. Reprezintă vehiculele utili­zate de angajator pentru transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă vehiculele utilizate pentru transportul angajaţilor de la reşedinţa aces­tora/locul convenit de comun acord la locul de muncă, precum şi de la locul de muncă la reşe­dinţa angajaţilor/locul convenit de comun acord. Prin angajaţi se înţeleg salariaţii, administratorii societăţilor comerciale, directorii care îşi desfă­şoară activitatea în baza contractului de mandat şi persoanele  fizice rezidente şi/sau nerezidente detaşate, în situaţia în care persoana impozabilă suportă drepturile legale cuvenite acestora.

Transportul la şi de la locul de muncă al anga­jaţilor în alte condiţii decât cele menţionate este considerat uz personal al vehiculului, iar cheltuielile cu vehiculul nu mai pot fi deduse în limita a 50% la calculul impozitului pe profit.

Se consideră că un vehicul nu este utilizat exclusiv în scopul activităţii economice în situaţia în care, pe lângă utilizarea în scopul activităţii eco­nomice, vehiculul este utilizat ocazional sau de o manieră continuă şi pentru uz personal. Uzul personal este definit ca utilizarea unui ve­hicul în folosul propriu de către angajaţii unei per­soa­ne impozabile, ori pentru a fi pus la dispoziţie în vederea utilizării în mod gratuit altor persoane, pentru alte scopuri decât desfăşurarea activităţii sale economice.

Foaia de parcurs, necesară pentru justificarea utilizării vehiculelor

Normele de aplicare a art, 21 lit. t) din Codul fiscal mai prevăd că justificarea utilizării vehicu­lelor, în sensul acordării deductibilităţii la calculul profitului impozabil, se efectuează pe baza documentelor justificative şi prin întocmirea foii de parcurs. Conform prevederilor, acest docu­ment trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: categoria de vehicul utilizat, scopul şi locul deplasării, kilometrii parcurşi, norma proprie de consum carburant pe kilometru parcurs.

De asemenea, normele de aplicare mai sta­bi­lesc ca aplicarea limitei de 50% pentru sta­bilirea valorii nedeductibile la determinarea profitului impozabil se efectuează după aplicarea limitării aferente taxei pe valoarea adăugată, respectiv aceasta se aplică şi asupra taxei pe valoarea adăugată pentru care nu s-a acordat drept de deducere din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată.