
Municipalii s-au reunit în Zăvoi
Așa după cum ați aflat din paginile cotidianului nostru, marți după-amiază, la stadionul din Parcul Zăvoi a fost programată reunirea echipei CS Municipal Râmnicu Vâlcea. Pe o vreme ce s-a asemănat mai mult cu una de primăvară, sub comanda antrenorului Alexandru Pelici au fost prezenți cei mai mulți dintre jucătorii pe care oficialii grupării noastre se vor baza în acest sezon pentru îndeplinirea obiectivelor propuse: calificarea în play-off-ul Seriei Vest și obținerea unei poziții cât mai avantajoase în clasamentul final.
Revenind la reunirea de ieri, trebuie spus că Alexandru Pelici i-a avut la primul antrenament al anului atât pe jucătorii cu „ștate” mai vechi ai clubului nostru, cât și pe cei trei nou-veniți. Ne referim aici la Costin Stoica (mijlocaș transferat de la Șoimii Pâncota), Kevin Trabalka (atacant împrumutat de la Dinamo București) și Răzvan Dâlbea (fundaș adus de la Unirea Tărlungeni). Pentru municipali, după acest moment al reunirii, urmează o perioadă de pregătiri ușoare în care jucătorii trebuie să se reacomodeze cu efortul fizic. Apoi, ei vor efectua vizita medicală, vor susține un stagiu de pregătire centralizată, tot la stadionul din Parcul Zăvoi, și vor susține mai multe meciuri amicale.