Memento Betleem (1)
Sărbătorile de iarnă, în general, dar în mod deosebit Crăciunul şi Boboteaza, în afară de înţelesul lor tradiţional-popular, care din an în an aduc bucurii în viaţa copiilor, în căminele celor binecredincioşi şi peste întreaga natură, revărsând un sentiment de armonie universală şi de înălţare către cele înalte (Luca 2, 14) au, în primul rând, o importanţă profund religioasă şi istorică, marcând un început de eră nouă în viaţa popoarelor şi a lumii, luminate de învăţătura Evangheliei şi a trăirii creştine.
De aceea, raportate la venirea în lume a Domnului Iisus Hristos şi la botezul Său în apele Iordanului, aceste evenimente poartă în acelaşi timp denumirea de Sărbătorile Naşterii şi respectiv ale Arătării Domnului (Teofania).
După învăţătura noastră ortodoxă şi după tradiţia milenară românească, care păstrează cu sfinţenie în Cartea Sfântă, la strana milenară a Bisericii străbune şi în filele vechilor cazanii, naşterea trupească a Domnului Iisus Hristos din Sfânta Fecioară Maria, marchează piatra de hotar în istoria lumii şi, în sens spiritual, acest eveniment, această taină, se repetă în fiecare an în viaţa lumii, iar celor care cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu li se dă din plinătatea Lui har peste har şi puterea ca să se facă fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12-16).
Având în vedere importanţa actului istoric în sine, în sfintele Evanghelii ni se dezvăluie anumite date şi indicaţii orientative, de timp şi de spaţiu, cu privire la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos – Mesia Cel mult aşteptat: domnia împăratului roman Augustus, proconsulatul lui Quirinius în Siria, timpul de pace în imperiu, recensământul populaţiei din acel timp (Luca 2, 1-3); steaua magilor, uciderea pruncilor, moartea lui Irod cel Mare la 754 (de la fondarea Romei) etc. (Evanghelia după Matei, cap. 2).
În timpul acestui recensământ din Imperiul roman, care se spune că a avut loc pe la 748 de la fondarea Romei, s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David, ca să se înscrie (la recensământ) împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată (Matei 1, 18-25; Luca 2, 5). Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască. Şi a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc pentru ei în casa de oaspeţi. „Iar în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată, îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi, căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: Azi vi S-a născut Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David (Betleem). Şi acesta va fi semnul: veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Şi grăbindu-se au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Pruncul Iisus culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cu-vântul grăit lor despre acest Copil. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori” (Luca 2, 1-18).
CONTINUARE…