Marea familie Ambient a împlinit 20 de ani


La finele săptămânii trecute, reprezentanţii companiei Ambient au organizat în Râmnicu Vâlcea mai multe evenimente destinate aniversării a două decenii de existenţă. Caravana „Ambient 20 de ani. Povestea Casei Tale” s-a oprit mai întâi la Teatrul Anton Pann, acolo unde clienţii, colaboratorii, angajaţii şi toţi cei care simt că au ceva în comun cu acest brand au petrecut o seară de vineri specială alături de actorii Teatrului Naţio­nal „Radu Stanca” din Sibiu, au savurat împreună piesa „Take, Ianke şi Cadîr”, întreţinându-se ulterior la un cocktail.

Marile surprize, „piesele de rezis­tenţă” ale acestei petreceri organizată pe durata a două zile, au fost însă decons­pi­rate sâmbătă. Mai întâi, în jurul prân­zului, organizatorii au reluat invitaţia de vineri seara, de această dată punctul de întâlnire fiind centrul comercial Ambient, situat pe strada Parcului Industrial nr.2 din Râmnicu Vâlcea. Toţi cei prezenţi, mai multe sute de persoane, au fost răs­fă­ţaţi vreme de câteva ceasuri cu ateliere tematice interactive, concursuri, o tom­bolă aniversară, preparate tradiţio­nale şi muzică bună. Cei mai mici dintre parti­ci­panţi, viitorii clienţi, au avut parte de un tratament special, ei întâlnindu-se aici cu personaje de poveste, precum Albă ca Zăpada, Verde şi Roşu Împărat, Zimbrul care a fost probabil orbit de bliţurile celor dornici de a apărea în poze alături de el, dar şi clovni care i-au făcut pe copii să se simtă în al nouălea cer. Văzând această atmosferă foarte destinsă, directorul general al Ambient SA, Ioan Ciolan, nu a putut decât să mulţumească celor prezenţi pentru participare şi să promită că societatea pe care o manageriază va face tot ce se poate pentru ca toţi clienţii să fie mulţumiţi: „Au trecut 20 de ani de când am pornit la drum şi aproape 5 de când Ambient a trecut Carpaţii şi a ajuns în Râmnicu Vâlcea. Am construit împreu­nă multe lucruri frumoase în aceşti ani, iar cea mai bună dovadă a calităţii şi durabilităţii acţiunilor noastre o repre­zen­taţi dumneavoastră, cei care aţi venit alături de noi într-un număr atât de mare. Vă mulţumesc din suflet şi vă promit că vom rămâne şi de acum încolo dedicaţi planurilor dumneavoastră”.

Aniversarea s-a încheiat seara, în centrul Râmnicului, cu un concert susţinut de cunoscutul trupa Voltaj.