„Marea artă a muncii de poliţist este prevenirea, prezenţa mult mai activă în mijlocul comunităţii”
Misiunea IPJ Vâlcea este de a creşte calitatea vieţii în judeţul nostru, lucrând în parteneriat cu comunitatea şi, în concordanţă cu drepturile constituţionale, de a întări puterea legii, de a reduce frica, oferind un mediu mai sigur pentru vâlceni. În câteva cuvinte, activitatea poliţiştilor vâlceni poate fi definitivă prin Promptitudine, Ocrotire, Loialitate, Iniţiativă, Tenacitate, Integrare şi Ajutor.
Domnule comandant, care ar fi bilanţul anului 2013 în ce priveşte activitatea IPJ Vâlcea?
– Bilanţul s-a prefigurat încă din luna noiembrie a anului trecut, când am avut evaluarea de sfârşit de an a Inspectoratului General al Poliţiei Române. Rezultatele sunt, în mod clar, mai bune decât în 2012. Stăm mai bine din punct de vedere al infracţiunilor, în sensul că s-au mai diminuat, s-au produs mai puţine infracţiuni stradale, iar ca situare într-un clasament ipotetic, judeţul ar fi undeva pe la mijloc. La momentul preluării postului de inspector şef, infracţionalitatea sesizată era undeva la o creştere de 3%, iar la finele anului trecut era o scădere de circa 6%. Nu e puţin şi a însemnat un efort foarte mare, care se datorează colegilor mei.
La momentul numirii dumneavoastră, dar şi în general, are vreo influenţă politica în activitatea Poliţiei?
– Eu sunt un exemplu despre cum nu a avut influenţă factorul politic! Nu a putut nimeni, niciodată, să mă întrebe ceva din punctul ăsta de vedere. Echidistanţa de care am dat dovadă m-a ferit de factorul politic. Am avut o carieră în W, cu un urcuş rapid, cu o cădere la fel de rapidă şi cu o revenire spectaculoasă.
2014 este un an electoral. Se schimbă ceva în activitatea poliţiştilor?
– Nu se schimbă cu nimic activitatea noastră într-un an electoral. E o activitate ca oricare alta şi nu văd nici un efort de făcut în plus.
În 2009 aţi părăsit postul de comandant al Poliţiei Vâlcea. Cum erau lucrurile atunci şi cum au fost în primăvara anului trecut, când aţi revenit în funcţie?
– O parte dintre problemele pe care le-am lăsat în 2009 s-au mai rezolvat. Mă bucur mult că s-au acoperit în mare parte problemele de personal, iar acesta este meritul inspectorului şef care a fost înaintea mea. Gradul de încadrare de aproximativ 94% este destul de bun la nivel naţional. O problemă importantă priveşte sediile posturilor locale de poliţie… S-au făcut eforturi din partea IGPR, dar asta este situaţia financiară generală în România, nu putem face mai mult.
Sunt categorii de poliţişti predispuşi să încalce legea?
– Nu e o zonă neapărat predispusă la comiterea de infracţiuni. Mintea omului e o uzină, nu poţi sta lângă fiecare să vezi ce face, să îi anticipezi activităţile, bune sau rele. Orice „pădure” are „uscăturile” ei, chiar şi la noi există, deşi procesul de triere s-a desfăşurat ani de zile. În continuare, mai sunt unii poliţişti care creează probleme, care ţin prima pagină a ziarelor, care au manifestări ce nu sunt conforme cu statutul lor. Din păcate, instrumentele noastre, ale managerilor, sunt modeste vizavi de aceste persoane. Trebuie să îndeplinim o procedură greoaie, trebuie să aşteptăm luni de zile pentru a lua o măsură de îndreptare. Iar dacă iei o măsură incorectă, poţi răspunde penal.
Adâncirea crizei economice va duce la creşterea infracţionalităţii stradale?
– Vor apărea, cu siguranţă, „muguri” ai infracţionalităţii. Aici este marea artă a muncii de poliţist: prevenirea, prezenţa mult mai activă pe străzi, în mijlocul comunităţii. Esenţa muncii de ordine publică este să fi prezent în zonele pretabile comiterii de fapte ilegale. În Vâlcea, aria de acoperire este de un poliţist la aproximativ 500 de locuitori. Poţi să ai 100 de poliţişti la 1.000 de locuitori şi e posibil ca infracţionalitatea să se manifeste, asta deoarece gradul de implicare al poliţistului e unul scăzut, abordarea sa asupra realităţii este una nerealistă.
Apar, în munca poliţiştilor, dezamăgiri după ce Justiţia iartă fel de fel de indivizi?
– Am înţeles şi noi că dezamăgirile fac parte din viaţa profesională. Ca unul care are 23 de ani de activitate, lucrul acesta a devenit unul cotidian şi nu cred că ne mai influenţează atât de tare. E normal, însă, să te afecteze când vezi că de munca ta, până la urmă, s-a ales praful când infractorul este în libertate. Dar asta este viaţa: dosarele se judecă pe probe, nu suntem noi deţinătorii adevărului absolut. Dacă probatoriul nu este unul adecvat, judecătorii iau măsura legală.
Prin intermediul ziarului „Curierul”, v-am atras atenţia asupra traficului de lemne şi cărbune, asupra taximetriei ilegale…
– Ne-aţi ridicat câteva probleme, la unele dintre ele s-au făcut dosare penale, la altele încă se lucrează şi sunt în derulare. Nu lăsăm nerezolvate semnalele venite din partea mass – media. Noi venim cu partea de verificare şi constatăm că o parte din informaţiile furnizate de dumneavoastră se confirmă şi sunt dispuse măsuri legale, penale sau contravenţionale, altele ne rămân în atenţie pentru că reprezintă un semnal pentru viitor, iar altele nu se confirmă şi vă comunicăm. Orice semnal venit din partea dumneavoastră este benefic. Într-adevăr, e o problemă reală „taximetria la negru”. Legislaţia este problema, dar am văzut un semnal dat de un nou act normativ prin care cei care fac transport ilegal de persoane să fie aspru sancţionaţi. Mai este o problemă şi cu taximetria legală, în sensul nerespectării regulilor de circulaţie… Constatăm indisciplină în trafic, ceea ce începe să deranjeze într-un mod vizibil. Nu puţini sunt cei care sună la 112 să sesizeze neregulile din trafic ale taximetriştilor: opriri pe treceri de pietoni, sfidare, manevre fără semnalizare. În parteneriat cu Poliţia locală, vom lua măsuri, nu am să las lucrurile să treneze. Invocarea scuzei că nu au locuri unde să oprească nu este treaba Poliţiei! Cetăţenii acestei urbe nu mă întreabă câte locuri de oprire sunt, ci de ce nu pot să circule în condiţii de siguranţă, de ce nu sunt respectate regulile de către taximetrişti.
În plan rutier, ce măsuri se vor lua pentru limitarea evenimentelor rutiere în sudul oraşului, spre platforma industrială?
– Domnul Ioniţă de la Serviciul Poliţiei Rutiere mi-a comunicat că se lucrează pentru balizarea părţii din DN 64 dintre Râureni şi Stolniceni. Ceea ce este pe raza municipiului va face Primăria, dar mai departe intervine problema „Drumurilor Naţionale”.
– Se intenţionează mărirea vitezei de deplasare pe DN 7, de la 50km/oră la 70km/oră?
– Nu cred că se va putea, chiar dacă este vorba de-un drum european. Nu putem să extragem acest drum din realitatea judeţului, fiind circulat de tiruri, autoturisme şi autocare, dar şi de căruţe, pietoni şi biciclişti. Nu poţi să stabileşti o viteză superioară în timp ce toate aceste categorii de participanţi la trafic sunt într-o deplasare combinată. Sunt cel puţin două categorii care intră într-o stare de pericol.