Evenimentele cele mai importante ale primei decade a secolului XX în Râmnic (II)

Motto: „Încearcă să cunoşti mai bine Râmnicul, istoric, cultural şi economic, cu atât îl vei preţui şi iubi mai mult”

1903 – Hotelul Roșianu, clădire nouă și compusă din cameră pentru cârciumă, cameră cu mese pentru consumație, trei camere pentru pasageri, două cu câte două paturi și una cu un pat era situat pe strada Traian, la nr. 57, amplasat la intersecția cu strada Tabaci este închiriat de N. Bălutescu. Pe aceeași stradă, la numărul 62, găsim bărbieria lui G. Pascu, binecunoscută pentru că aici se scoteau atât dinți cât și măsele cu un echipament importat special de către patron. Și mai sus, la numărul 100, funcționa cafeneaua-berărie a lui Gh. Prahoveanu formată din trei camere mari pentru consumație, o cameră special amenajată pentru prepararea cafelelor. Fabrica de ape gazoase a lui Franz Eitel se găsea pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, la numărul 18, tot unde puteai da peste un atelier mecanic de tâmplărie și fierărie. Costică Mihăilescu ținea o cofetărie pe strada Mihai Bravu, compusă din prăvălie cu mese pentru consumație, biliard, rafturi pentru prăjituri și dulciuri, cameră de consumație, cameră cu un cuptor pentru cafele și un laborator spațios la care prestau patronul și un chelner. Tot în 1903, pe strada Dorobanți, la numărul 1, funcționa cafeneaua/biliard a lui Ion Golescu, care se compunea dintr-o cameră cu mese pentru cafea și biliard, spațioasă și luminoasă și o cameră de făcut cafele. Casa era veche cu zidăria umedă lângă pământ, fiind înălțată peste strada veche. Pe strada Călărașilor, la numărul 126, întâlnim fabrica de săpun a lui Adolf Unterdorber: o cameră cu cazan pentru fabricarea săpunului și alte vase cu apă. Săpunul era produs din untură, seu, colofon cu sodă. Apa rezultată din fabricare se deversa în Iazul Morilor, în plus, mai avea și o magazie-prăvălie pentru vânzarea fabricatelor. De-a lungul acestei străzi, la 142, Râmnicul se putea mândri cu o fabrică de aramă cu motor de apă a lui Arnold Jarvary, alcătuită dintr-o cameră cu ciocane de lemn, cuptor pentru înroșit arama, nicovale de lucru, depozit pentru arama fabricată. Strada Traian, numărul 32 este adresa brutăriei lui Gheorghe Velicu, clădire cu o cameră pentru pâine, camera cuptoarelor, cameră de frământat coca, alte trei camere pentru depozitarea făinii și un singur dormitor pentru angajați, adică un cocător, un frământător, un ajutor și un servitor, toți majori. În același an, la numărul 12, pe strada Abatorului, puteai să dai peste brutăria lui Ilie Antonovici, în casa cu chirie a lui Vidan Nedelcovici, unde o cameră era pentru cuptor și frământat, la etaj, alte două pentru angajați, alta pentru depozitarea materiei prime și-ntr-un alt corp de clădire, o magazie de lemne. Pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, la numărul 18, funcționa atelierul mecanic, de tâmplărie mecanică a lui Eitel, într-o clădire mare de cărămidă și lemn, spațioasă, bine luminată, o cameră pentru mașinile de tâmplărie și un alt atelier mare de asamblare a lucrărilor, un birou. Sunt nu mai puțin de patru maiștri și calfe, cinci ucenici, cu vârste între 15 și 18 ani. Țulică și Mărunțelu aveau, la rândul lor o cârciumă cu bucătărie, pe Carol I, la numărul 54, într-o casă cu  a moștenitorilor Stan Rădulescu pe două etaje, jos cârciuma, sus „otelul” cu 12 camere de 18 paturi, mobilier și lenjerie proprie, iar în curte grajd și șopron. Să adăugăm în dreptul anului 1903 că Elfrida Eitel conducea  librăria și papetăria „Librăria română”, pe strada Dorobanților, nr. 17, în casa lui Iulius Eitel.

Între 21 august 1903 și 21 august 1904, macadamul bulevardului, pe porțiunea Radu de la Afumați și strada Traian, este realizat și întreținut de Șerban Ilcuș, antreprenor specializat în pavaje. În perioada 1903-1928, pe strada Traian, la numărul 103, mai funcționa tipografia și legătoria de carte a lui Oprea Demetrescu, printre cele mai vechi din oraș. Între anii 1903-1939, pe strada Dorobanți, redenumită la 1891, existau 32 de clădiri din care un hotel, biserica luteranilor, un sanatoriu și două licee. 23 octombrie 1904 -7 ianuarie 1905, „L industrie Roumanie” publică în numerele 1-6, rezultatele unei anchete privind industria mare, în cadrul căreia sunt nominalizate nu mai puțin de 53 de întreprinderi cu capital evreiesc: fabrici de cherestea, dar și de produse ceramice. În anul 1904, are loc prima fragmentare, cerută de dezvoltarea social-economică a comunității, asupra străzilor Călărași, porțiunea dintre strada Traian și cătunul Arhanghel, spre vest, ceea ce se va numi ulterior Știrbei Vodă. Tot acesta este și anul de pavare a străzii Traian, cu piatră arsă, iar felinarele de pe străzile Traian și Dorobanți au fost scoase și remontate pe noua stradă deschisă între Bulevardul Tudor Vladimirescu și Principesa Maria, plutonier V. Olănescu. Este și anul în care tablele de denumire a străzilor sunt făcute la Craiova de Dumitru Glukman, pictor și turnător de firme. Au mai fost executate table pentru străzi și de către firma Atelier de Gravură, din București. Un nou podeț este construit peste canalul Episcopiei, pentru ușurarea circulației până la Valea Mandei, iar strada Progresul este, de asemenea, pavată. În plus, se duce la bun final acțiunea de fixare a tăblițelor cu nume de străzi pe arterele Râmnicului și între strada Călărașilor și platforma halei, se deschide o nouă stradă de acces, botezată I.C. Brătianu. În 1904, se pun bazele societăți de lectură  Vasile Alecsandri, la ideea profesorului gimnaziului Lahovary, Iliodor C-tinescu.

11 aprilie 1905, se deschide Banca Populară Zăvoiul, societate cooperativă de credit și economie, cu sediul pe strada Știrbei Vodă, nr. 25. O lună mai târziu, pe strada Traian, la numărul 125, apare și Banca Râmnicului, Ilie Criveanu și George Pașca sunt primii directori iar capitalul era de 200.000 lei. În 24 iunie, se deschide licitația publică de fixare a antreprizei de construire a unui stabiliment de băi publice și hidroterapie în Grădina Publică Zăvoiul, Decret Regal 2948, din 18 mai 1905, primarul orașului fiind V. Tretinescu. Construcția se va face pe locul ce a aparținut lui Bădescu, paralel cu Iazul Morilor. Față de iaz, stabilimentul va fi ridicat la 15 metri distanță, proiectul aparținându-i inginerilor Grant și Antonescu. La 27 august, se încheie procesul verbal de dare în antrepriză a băilor publice d-lui inginer Dimitrie Dima, din Pitești, iar termenul de execuție este stabilit pentru 15 mai 1906. Aceasta este și perioada de construcție a zidului de protecție a bisericii Cuvioasa Paraschiva, dar și a casei Angelescu, edificiu modern și în stil baroc, amplasat pe partea stângă a străzii General Praporgescu, colț și Traian. În plan economic, la 1905, industria râmniceană era reprezentată de: societatea Prosperitatea – căciuli, funduri și tablă de aramă, înființată la 1893, pe strada Călărașilor; atelierul mecanic Fraz Eitel, fabricațiune de mașini agricole și tâmplărie, de la 1890 pe Bulevardul Tudor Vladimirescu; fabrica de cherestea a fraților Hanciu, de la 1883; Moara Sentinela, înființată la 1885 pe strada Călărașilor, nr. 112; moara Andrași Ghelz, de la 1886, strada Călărașilor, 196; fabrica de pielărie și opinci a fraților Hanciu și Schland, de la 1886, situată pe strada Călărașilor, nr. 14. Tot în 1905, primăria decide introducerea iluminatului public, motiv pentru care se trece și la construcția primei uzine electrice, terminată peste doar un an de zile. Iorga descoperea în acest an, pe teritoriul Ardealului, circa 1300  lucrări românești, din care 300 din orașul nostru. Pe strada Dorobanți, între casa Lahovary și Biserica Buna Vestire se afla o construcție botezată „Halba cu bere”, stabiliment condus de către Toma Niculescu, casa era proprietatea fraților Mihail. Între 1905-1907 se trece la finalizarea Palatului Administrativ Financiar, pe locul fostelor case ale Stăncuței Meculescu, iar din cercetarea planului de situație de aliniere și lărgire a Bulevardului Tudor Vladimirescu, putem stabili: tronsonul de vest, între Regele Carol I și Traian, pe partea dreaptă, se găseau trei clădiri, de la jumătatea secolului anterior; la intersecția bulevardului cu Regele Carol I, găsim casa Stăncuței Meculescu, edificiu de 7 camere, așa după cum ne este descrisă în 1875, cu prilejul închirierii ca Școală Primară de Fete. Între 1905-1907, aici va răsări Palatul amintit. La intersecția Bulevardului cu Traian, pe partea dreaptă, erau casele lui Badea Strâmbeanu, una dintre acestea fiind cumpărate de către Gh. Procopiu. La 1903, un magazin de coloniale și băuturi spirtoase al Ecaterinei Ion și între 1926-1927, o nouă clădire cu etaj „Banca Râmnicului”. Tronsonul central, între Traian și Dorobanților, pe dreapta, proprietățile Smarandei Dănicel, Al. Alexiu, Ancuța Moldoveanu, Masinca Emanoilescu și proprietățile bisericii Sfântului Anton de Padova, toate din secolul precedent. Tot în această primă parte a secolului XX, avem și cele mai spectaculoase schimbări ale bulevar­dului: dispare casa Smarandei Dănicel, în 1906, înlocuită de o benzinărie și de colectura Gh. Stănoiu, casa Ancuța Moldoveanu suferă ample renovări și de pe urma cărora, în 1915,  la etaj, va funcționa hotelul High Life, a lui Mihai Maxim, din 1927, I. Dumitrescu deschide Hotelul Dumitrescu. La intersecția cu strada Dorobanților, în locul ruinei administrației catolice, apare, în 1907, modernul Hotel Dacia. Tronsonul de la est, între strada Dorobanților și Radu de la Afumați, se găseau pe dreapta casele Elisăvescu, Lahovary și serele de flori, demolate încă din 1906. În stânga, proprietățile Eric Thomas Țugulea, Grecescu și a preotului Grigore, de la 1876.