
La volan cu alcoolul în sânge
Zilele trecute, poliţiştii Secţiei 10 Rurală Măciuca, aflându-se în efectuarea serviciului de patrulare intercomunală, au depistat, pe raza comunei Fârtăţeşti, șoferul unui autoturism care se afla sub influența băuturilor alcoolice. Asta s-a constatat după ce oamenii legii l-au verificat cu aparatul etilotest, rezultând o îmbibaţie alcoolică de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. După această etapă a procedurii de rigoare, șoferul în cauză a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice.
Cum a fost pedepsit șoferul iubitor de băuturi alcoolice
Printr-o informație transmisă presei, polițiștii vâlceni anunță și modul în care șoferul buclucaș a fost pedepsit. Astfel, pentru infracțiunea comisă, pe numele șoferului depistat la Fârtățești a fost întocmit dosar penal. Față de el urmează să se efectueze cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.