
Prima zi în școlile vâlcene
• cum au găsit autoritățile unei comune soluția reducerii abandonului școlar • „Planuri pentru școlile și grădinițele din cartierul meu de suflet” • sărbătoare mare în ograda unui liceu • foștii elevi cu amintirile și ce spune o nouă conducere a unui liceu • sfaturi de la dascăli pentru elevi
170 de tablete pentru elevi
Zeci de politicieni vâlceni și autorități județene au fost prezenți în singura localitate din județ care a găsit soluția reducerii abandonului școlar: Păușești-Otăsău. Alături de cel care a avut inițiativa și chiar a pus-o în practică, adică edilul Cătălin Avan, în prima zi de școală s-au aflat: șeful județului, Costi Rădulescu, consilierul județean liberal, Victor Popescu, viceprimarul Nicu Goran, directorul general al școlii, profesor Cristian Nicolae Fota, șeful postului de poliție Păușești, Ionuț Tudor și preotul paroh. Copiii au așteptat cu emoție începerea noului an școlar, mai ales că au avut parte și de o surpriză pe cinste: 170 de tablete. Fiecare copil a plecat acasă cu o tabletă, putându-și descărca lecția, pentru a o învăța mai ușor. Urmează uniformele!
Ostroveni, „cartierul de suflet” al primarului Gutău
Număr impresionant de elevi și la festivitatea de deschidere a anului școlar de la Școala nr. 10. Au venit: inspector școlar general, Andra Bică, primarul Râmnicului, Mircia Gutău, Arhiepiscopul Râmnicului, ÎPS Varsanufie. După slujba religioasă și sfaturile oferite de reprezentantul Bisericii Ortodoxe, edilul Mircia Gutău a vorbit despre planurile ce le are în privința cartierului Ostroveni: „Dorința mea a fost să vin aici după mulți ani. Ostroveni este cartierul meu de suflet. Am de gând să fac licitații pentru modernizarea școlilor, supraetajarea grădinițelor”.
La rândul său, inspectorul general școlar, Andra Bică, a vorbit despre schimbările importante ce-i vizează pe elevi și profesori. Pentru prima dată există un statut al elevului, iar programul „Școala altfel” este mai flexibil. În plus, elevii claselor a X-a și a XI-a vor primi manuale gratuite. Totodată, va fi organizat concurs pentru directori.
Directoarea școlii, profesor Adriana Statie, le-a urat elevilor un an școlar plin de surprize plăcute.
Liceul brezoian, în sărbătoare
Pe data de 12 septembrie, s-au împlinit 60 de ani de la înființarea Liceului „Gheorghe Surdu” din Brezoi. Evenimentul a fost marcat cum se cuvine. Pe lângă deschiderea anului școlar, a avut loc și o slujbă religioasă cu ocazia aniversării. A fost prezent la manifestare prefectul județului, Radu Renga.
„E plăcut să fiu aici, la înființarea a 60 de ani de când învățământul din Brezoi a ajuns la calitatea de liceu. Este o dată de ținut minte. Datorită profesorilor, procentul de promovabilitate la Bacalaureat a trecut de 90%. Trebuie să mulțumiți dascălilor voștri. Școala are, de fapt, trei datorii: să facă educație; să facă educație patriotică și să învețe carte”, a precizat, în discursul său, reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Fostul Roaită: amintiri, dar și o nouă conducere
Plin de elevi, părinți, mulți încărcați cu emoții, fie de debut, fie la revederea camarazilor, a cadrelor didactice, și la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”. Și aici a poposit primarul Râmnicului, Mircia Gutău, alături de noua conducere a liceului, profesor Florin Smeureanu, de Isabella Ioniță, purtător de cuvânt și inspector IȘJ Vâlcea, de Romeo Rădulescu – PSD, Adrian Bușu, vicepreședinte CJ Vâlcea. Bușu, fost elev al unității, și-a amintit cum în urmă cu 34 de ani pășea pe porțile liceului, în prezent mândrindu-se că a studiat într-o școală de elită.
În urmă cu 31 de ani, intra în curtea liceului și Romeo Rădulescu, reprezentant PSD, acesta arătându-se bucuros de păstrarea tradiției liceului; numărul 1 la capitolul absolvenți.
Edilul Sorin Vasilache: „An nou, cu multe note de 10”
Și-n Băile Olănești, anul școlar a demarat în forță. În prag de toamnă, autoritățile locale, în frunte cu edilul Sorin Vasilache, urează tuturor un an nou școlar plin de reflecție pentru ceea ce înseamnă școală, principalul factor modelator al personalității. Primarul Vasilache dorește elevilor un an bun, cu multe note de 10, care să le arate tuturor că pot fi din ce în ce mai buni.
Adina Dobrete: „Bun venit în lumea cărții”
12 septembrie, zi plină de emoții și bucurie la Liceul „Constantin Brâncoveanu” din Horezu. Inspectorul școlar, Adina Dobrete, a luat parte la festivitatea emoționantă, alături de președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, și Nicolae Sărdărescu, edilul orașului. Dobrete le-a urat copiilor bun venit în lumea cărților și pe cărările cunoașterii.
„A învăța nu e întotdeauna o plăcere, dar e un drept, o demnitate”
Cuvinte frumoase, sfaturi înțelepte oferite în prima zi de școală și de către directorul Liceului „Henri Coandă”.
„A învăța nu e întotdeauna o plăcere, dar e un drept, o demnitate, de care, din păcate, nu beneficiază toți copiii. Dragi colegi, am revenim cu forțe proaspete la nobila misiune: formarea tinerilor”, a precizat directorul liceului, profesor Daniel Rizea.
La deschiderea festivă a anului școlar a luat parte și Bogdan Marinescu, director DJST Vâlcea.