La muncă în străinătate, interesaţi de clasa pregătitoare


• 50 de părinţi au solicitat lămuriri legate de clasa 0

Prea puţini au fost părinţii dornici să afle mai multe amănunte legate de înfiinţarea clasei 0 sau clasa pregătitoare. 50 de părinţi au sunat la Tel Verde – 0.800.816.250 – din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, iar majoritatea sunt persoane plecate la muncă în străinătate care doresc să ştie ce se va întâmpla cu copiii lor. Toate informaţiile şi lămuririle au fost furnizate acestora de reprezentanţii IŞJ Vâlcea. O situaţie clară privind numărul claselor pregătitoare ce vor fi înfiinţate din toamnă se va cunoaşte la finele acestei luni.