LA BĂBENI, PROPRIETARII DE IMOBILE DE TIP CONDOMINIU RISCĂ SĂ RĂMÂNĂ FĂRĂ APĂ


 

  • Refuzul încheierii contractelor de servicii cu Apavil S.A. va duce la sistarea furnizării serviciului de alimentare cu apă, practic, se va repeta situația de la Drăgășani

Având în vedere faptul că proprietarii de imobile de tip condominiu din orașul Băbeni nu au răspuns solicitărilor APAVIL cu privire la obligația legală de a încheia contractul de furnizare/prestare a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare, societatea Apavil S.A. va proceda la sistarea furnizării apei potabile către aceștia, cu efect de la data de 04.06.2025.

„Această măsură are la bază neconformarea cu prevederile art. 31, alin. (1) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 R și art. 96 din Legea nr. 196/2018 privind asociațiile de proprietari, manifestată prin refuzul nejustificat de a încheia contracte de furnizare/prestare cu operatorul.

În conformitate cu prevederile legale, au fost realizate toate acțiunile prealabile pentru încheierea Contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare. În acest sens, la inițiativa operatorului regional, au fost convocate întâlniri cu reprezentanții proprietarilor din imobilele de tip condominii și UAT Băbeni, în cadrul cărora s-a prezentat situația detaliată, iar discuțiile au fost consemnate prin minute.

Neprezentarea în vederea încheierii contractului, în pofida notificărilor transmise, determină adoptarea unei măsuri administrative constând în sistarea temporară a furnizării serviciilor, măsură menținută până la conformarea cu prevederile legislației în vigoare.

Reluarea furnizării serviciilor va fi realizată în urma conformării cu cerințele notificate, materializată prin depunerea documentelor solicitate la sediul APAVIL S.A. din Băbeni și încheierea contractelor de furnizare/ prestare a  serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare”, au precizat reprezentanții operatorului regional de apă Vâlcea.