Închiderea USG este decisă doar de nereușita planului de restructurare”


• ne-a declarat  președintele Grupului  CIECH, dl Dariusz Krawczyk

 

Domnule Președinte Dariusz Krawczyk, după 24 de ore petrecute la București, ați sosit la Râmnicu Vâlcea. Vă mulțumesc, în numele cititorilor ziarului „Curierul de Vâlcea” și al redacției că ne-ați oferit onoarea să răspundeți la câteva întrebări.  Sperăm, astfel, să lămurim unele incertitudini privind viitorul Uzinelor Sodice Govora. Înainte de toate, suntem interesați ce subiecte ați abordat la cu ministrul român al Economiei…

Dariusz-KrawczykAm abordat mai multe subiecte legate de situația grea de la USG, pentru rezolvarea cărora  sperăm să avem sprijinul guvernului român. Urmează ca toate subiectele abordate  să fie puse pe hârtie, pentru ca ambelor părți să le fie clare problemele discutate.  Important pentru mine este  ca acest dialogul să se transforme în acțiuni.

În ultimul an, pierderile aduse de USG grupului Ciech s-au redus considerabil. Mai este considerată uzina de la Râmnicu Vâlcea o „piatră de moară” pentru concernul polonez sau doar o piatră ceva mai mică? Sunt perspective reale, credibile, ca în anul viitor să nu mai discutăm de astfel de probleme?

Grupul Ciech a reușit în primele trei trimestre ale lui 2013 să înregistreze un profit de aproximativ 15 milioane de euro, fapt inedit în istoria ultimilor ani. Este o performanță realizată cu foarte multe sacrificii, în urma unui  program general de restructurare desfășurat la nivelul întregului grup. Fiecare  din societățile noastre are creionat și implementat programe de restructurare, bazate pe reducerea costurilor, mărirea veniturilor și creșterea rentabilității.
Am făcut toate aceste precizări ca să nu credeți că doar USG „beneficiază” de această restructurare. Mai mult, chiar și în societatea-mamă, Ciech S.A., se întâmplă această restructurare,  iar din mai 2012, de când am început să lucrez în acest grup, aproximativ 35% din salariați și-au pierdut locul de muncă. Acest fapt este, într-adevăr, cel mai dureros aspect al oricărei restructurări.

Astăzi, analiștii noștri economici subliniază că una dintre cele mai mari probleme pentru  Grupul Ciech este  situația existentă la Uzinele Sodice Govora. Chiar cu câteva zile înaintea venirii mele în România, un ziar important din Polonia titra  că uzina de la Govora este „piatra de moară” de care aminteați mai înainte. Tocmai vizita mea aici demonstrează faptul că paleta de probleme  în ce privește restructurarea este importantă și nu putem accepta să deținem o societate cu acest profil care să nu aducă profit. Nu suntem interesați ca societatea să fie doar pe zero! USG trebuie să ajungă la acea rentabilitate stabilită de acționari, să depășească cifra zero.

De bună seamă, niciun bun gospodar nu se împovărează cu o moară care macină în gol. Pentru a ajunge la rentabilitatea despre care, probabil,  ați discutat cu autoritățile guvernamentale, cu cele din Vâlcea, dar mai cu seamă cu partenerii și furnizorii de materii prime locali, ce se întrevede, să zic așa, la… orizont? Care este „pulsul” dialogurilor avute de Dumneavoastră?

Despre discuțiile bilaterale pe care le-am avut, fiecare parte are opinie proprie si subiectivă. Pentru noi este important să aflăm cu ce părere au rămas partenerii de dialog, ce concluzii au tras dumnealor! 
Eu am avut impresia unor discuții necesare, care au construit un climat pozitiv pentru a gândii profund un plan de investiții la USG, pentru că, fără sprijin local, nu putem cheltui mai multe resurse financiare pentru investiții  în dezvoltarea acestei uzine!

Ați simțit că autoritățile locale  vor face tot posibilul pentru ca boardul Ciech să demareze noi investiții la USG?

Am primit anumite asigurări care, consider eu, sunt premergătoare acțiunilor noastre viitoare. Astăzi, împreună cu partenerii noștri locali, am stabilit principii de colaborare și chestiuni operaționale în care să ne ajutăm reciproc. Personal, sunt foarte mulțumit de aceste discuții și ne gândim serios să investim aici în viitorul foarte apropriat, în societatea noastră, pentru dezvoltarea ei.

Din mai 2012 și până în prezent  s-au petrecut multe evenimente la USG, ca  și pe platforma chimică vâlceană. Acum 7 luni, la numirea în fruntea  CEO de la USG a domnului  Witold Urbanowski, domnia sa a declarat „ori eliminăm pierderile ori închidem fabrica!”. Acum vorbiți despre investiții… Credeați în această perspectivă începând cu anul viitor?

Anterior numirii mele la  conducerea Grupului Ciech a intrat în obligațiile mele de serviciu să am un contact direct cu Oltchim, așa că am știut permanent de problemele cu care se confrunta industria chimică de aici. Anul trecut, când am început să lucrez pentru grupul Ciech, am întâmpinat un lanț întreg de probleme grele în ansamblul nostru de lucru și cu o mare provocare în ce privește Zachem (una din principalele fabrici ale grupului CIECH –n.a.). Situația acestei societăți s-a rezolvat prin închiderea producției în decembrie 2012, când sute de oameni au ajuns șomeri. Imediat, însă, a „explodat” și problema legată de Oltchim. Am fost nevoiți să trecem de la „probleme poloneze” la „probleme românești”. A urmat cel mai dificil moment pentru USG, în aprilie, când puțin a lipsit să nu luăm decizia de a închide și uzina din România.

S-a trecut însă la restructurarea acesteia, la numirea unui nou director general (Witold Urbanowski – n.a.), și la negocierea cu CET în privința condițiilor de livrare a aburului. Pot să vă spun că dacă nu s­­-ar fi încheiat acordul cu CET am fi ajuns, cu siguranță, la închiderea producției la Uzinele Sodice Govora. CET-ul  este partenerul care, printr-un acord reciproc avantajos, menține uzina noastră în viață. Dar simplul fapt că există un acord cu CET nu rezolvă restul problemelor care există la USG.

Apreciați când se încheie programul de restructurare la USG? Credeți că poate fi felicitată echipa domnului Urbanowski că nu s-a ajuns la închiderea uzinei vâlcene?

Am stabilit  un termen pentru începerea restructurării și, din punctul meu de vedere, procesul aceasta nu se încheie niciodată. Prin restructurare eu înțeleg și noi concepte în societăți, perfecționarea continuă a proceselor și derularea continuă a proiectelor de dezvoltare, rezolvarea oricăror provocări, de zi cu zi.

Referitor la a doua parte a întrebării pe care mi-ați pus-o, vă spun că nu a sosit încă vremea laudelor. În fața noastră este încă un program intens de restructurări. Doar după ce o să obținem o rentabilizarea a fiecărui segment din cadrul grupului putem să ne bucurăm și să ne felicităm. Vreau să fie clar înțeles: închiderea Uzinelor Sodice Govora este decisă doar de nereușita planului de restructurare, aflat încă în desfășurare.