În jurul lumii, pentru a doua oară

17. Centrul culturii și al religiei nipone

OSAKA, KOBE, KYOTO și NARA reprezintă centrul culturii și al religiei nipone, de fapt nucleul constituirii sta­tului japonez, cu capitala la Nara, încă de la mijlocul secolului VI, când începe şi perioada de înflorire cultu­rală, după modelul dinastiei chineze Tang, religia impusă fiind cea budhis­tă. În anul 794 capitala se va muta la Kyoto unde va rămâne peste 1.000 de ani. În anul 1868, capitala se va muta de­finitiv la Edo, devenit mai târziu Tokio.

Osaka, oraș situat pe insula Honschu, cea mai mare insulă japoneză, cu patru insule importante şi alte 6.000 mai mici, este unul din cele mai importante centre industriale, în special în industriile oțelului, chimiei textilelor şi alimentare. Împreună cu Kobe reprezintă nucleul provinciei Kansai, una din cele mai renumite zone comerciale ale Japoniei, dotată natural cu un golf şi delta fluviului Yodo, asemuită cu Veneţia de răsărit, datorită celor peste 1.000 de poduri, căi de acces maritime, ideale transpor­tului de mărfuri. Regiunea numără 12 milioane de locuitori, Osaka fiind a doua mare metropolă după Tokio.

Am avut la dispoziţie două zile şi o reţea perfectă de autobuze, metrou şi taxiuri, așa că ne-am putut deplasa rapid şi am putut vedea foarte multe obiective turistice. Unul din interesan­te­le obiective turistice este în estul ora­­şului, cetatea Osaka, situată pe înăl­­ți­me şi apărată de trei rânduri de zi­duri înalte de piatră, de şanţuri cu apă şi porţi rezistente. Este o cons­truc­ţie refăcută în 1945, după cutre­mure, având opt etaje, ultimul fiind înconjurat de o terasă, de unde se pot admira împrejurimile. Construcţia poa­te fi asemuită cu un templu cu frumoa­se acoperişuri de pagodă şi, fiecare etaj, în afara celui de-al 6-lea, care nu se vizitează, reprezintă câte un ade­vă­rat muzeu istoric şi etnologic. Vizavi de cetate se află clădirea modernă şi înaltă a muzeului de istorie, dar și tem­plul Shintoist Hokuku. Partea de nord a oraşului, Kita Osaka sau Umeda este partea nouă a oraşului cu zgârie nori ce adăpostesc birouri, hoteluri şi mall-uri. Aici se află şi principala gara JR, Umeda Sky building, Sky Garden, iar pe o fășie îngustă, între două braţe ale râului Yodo, se găsesc primăria, bi­blio­teca, banca Japoniei şi tribunalul. Pe aici trece şi elegantul bulevard Mido suji, unde se profilează elegante magazine ale celor mai renumite firme de îmbrăcăminte, cosmetice şi pielărie din lume, dar şi restaurante elegante. Trebuie remarcat că în Japonia se află și cele mai multe restaurante din lume. Numai în Tokio se află, spre exemplu, peste 160.000 de restaurante. O com­pa­raţie: Parisul are numai 13.000, iar în New York se găsesc 25.000 de restau­rante.

În Umeda, cel mai interesant este oraşul subteran San Ban Gai, cu doua nivele sub reţeaua de metrou, pe o suprafaţă de 1,7 hectare. La un etaj se află magazine cu manufactură japo­neză de un gust extrem de rafinat, iar la cel mai de jos, numit Gourmed Mu­seum, se găsesc zeci de restaurante, străzi cu lampadare, canale cu apă şi, central, o insuliţă cu o stâncă în mijloc, flori, pomi pitici ornamentali şi multe lumini. Acest centru comercial subte­ran este cunoscut şi sub numele de Whitey Osaka.

Partea de sud, Minami Osaka sau Namba, este renumită prin cartierul Amerikamura sau Amemura, cunoscut pentru localurile de noapte şi maga­zi­nele cu marfă vestică și prin simbolul copiei Statuii libertăţii din New York. Lân­gă Amemura se află, între staţiile Namba şi Homachi, strada pietonală Shinsaibashi-suji, acoperită pe toată lungimea de arcade, care, în exclu­si­vitate, este o stradă comercială cu mul­te restaurante. Într-o străduță afe­rentă am vizitat şi o frumoasă biserică catolică, construcţie adaptată la spaţiu, îngustă şi înaltă.

În sudul oraşului am vizitat com­ple­xul de temple Shitenoji, cel mai vechi templu budist din oraş. Repre­zen­­tativă este o pagodă pe cinci ni­vele, terminată cu o coloană cu bile, cu coridoare cu o mie de lampioane, cu alte temple şi un cimitir.

KYOTO este oraşul în care au domnit împăraţii Japoniei, timp de 1.000 de ani, şi centrul cultural cel mai important al Japoniei. L-am vizitat pri­ma oară în 2008. Alături de un Kyoto modern, interesante sunt vechile cartiere cu case mici din lemn şi străduţe întortocheate, care au fost în mod special menajate de bombar­da­men­tele din cel de al doilea război mondial. Castelul Nijo a fost construit de şogunul Ieyasu Togugava, în 1603. Construcţia din lemn, acoperită cu stuf, se remarcă prin frumoasele mătă­suri pictate, prin însemnele regale cu crizanteme din sala de onoare, prin capela privată în culorile roşu, alb şi negru, prin baldachinul păzit de doi lei, dar şi prin parchetul „privighetorii” din coridoarele de acces care scârțâiau ciudat anunțând pașii unor persoane nedorite. Templul Kiyomizu de pe co­lina Higashiyama, construit în secolul 17, este o construcţie măiastră ce se sprijină pe 139 de pilieri din lemn, de aici putându-se admira tot oraşul. De 1.000 de ani se roagă aici gravidele pentru a avea o naştere uşoară. În cartierul Gion, în faţa pagodei Yasaka, stau la coadă femei ca să le fie ghicit viitorul.

Unul din cele mai iubite temple este însă cel numit Kinkakuji sau Templul cu pavilion de aur, într-adevăr acoperit cu plăcuțe de aur, care-şi oglindeşte umbra într-un lăcușor ce-l înconjoară şi care a fost construit în anul 1397, incendiat de un tânăr des­cre­ierat în 1950 şi refăcut, a cărui le­gendă povesteşte de un şogun îndră­gos­tit care a dedicat acest templu iu­bitei sale. Templul este patrimoniu UNESCO. Renumit este şi templul Ryoanji pentru cele 10 grădini şi 15 blocuri de piatră ce stau pe nisipul alb, vrând să înfăţişeze munţii ce țâșnesc din nori sau insulițele din mare.

NARA a fost primul oraş şi capitală independentă. În anul 710, prin decizia împărătesei Gemmyo, Nara va deveni, pentru 74 de ani, capitala religiei şi culturii, reprezentând epoca Nara. Este ușor de ajuns aici de la Osaka, cu metroul sau cu trenul. L-am vizitat, în­ce­pând cu parcul Nara, unde se află poate mai multe căprioare decât vizi­ta­torii. Sunt foarte blânde, au cornițele tăiate ca să nu rănească pe cineva şi umblă peste tot după mâncarea pe care o primesc de la vizitatori, care au grija ca la intrările din parc să cumpere pentru ele un fel de biscuiţi rotunzi, special pentru căprioare. În acest parc enorm există un complex important şi numeroase temple, dintre care cel mai important are denumirea Todaiji, cea mai mare construcţie din lemn din lume, templu impresionant, în mijlocul căruia se află cea mai mare statuie din bronz al lui Buddha, Daibutsu, turnată în anul 746, înaltă de 15 m. Numai urechile au o lungime de 2,5 metri. Construcţia în sine este din lemn masiv, iar stâlpii de susţinere ai tava­nului măsoară un metru în diametru. Într-unul din stâlpi, la baza lui, este să­pat un fel de tunel prin care daca treci îţi va merge bine în viaţă, spune le­gen­da. Am asistat cum tineri, copii şi adulţi, care au încercat să treacă prin tunel, dar au rămas înţepeniţi şi au trebuit să abandoneze. În templu mai există şi statui gigante din lemn care înfățișează samurai fioroşi şi lei de pază. În faţa templului, într-un jilț de lemn se află statuia lui Binduru (Pindola Bharadvaja), tot din lemn, în poziţie şezândă, cu picioarele adunate sub şezut şi cu o basma roşie pe cap. Este unul dintre cei 16 discipoli ai lui Buddha, maestru al puterilor oculte. Acești discipoli sunt cunoscuți în Japonia ca făcători de minuni. Se zice că persoanele care mângâie o parte a corpului lui Binduru se fac bine de orice boală. Am procedat şi noi după obiceiul locului, am aprins lumânări sau betigașe fumegânde și ne-am stropit cu apă sfinţită.

Un alt templu, Kasuga, aflat la cealaltă extremitate a parcului, datea­ză din anul 768 și a fost construit întru pomenirea a patru divinităţi Shintoiste; are în interior sute de felinare din metal. Şi pagoda cu cinci etaje, templul Kofokuji, situat lângă un lac, este frumos, cu un farmec aparte.

Nara este un oraș situat la poalele munţilor, care arată ca o localitate bal­neară cu parcuri, case şi vile fru­moa­se, cu numai câteva clădiri mai înalte în centru şi, ca peste tot, cu galerii cu arcade şi zeci de magazine. În același timp, templele amintite şi altele, care se afle în stadiul de refacere, fac parte din patrimoniul UNESCO.

În cele două zile încântătoare pe care le-am petrecut în Osaka am mâncat în oraş, bucătăria japoneză ba­zându-se mult pe crudităţi, în spe­cial pe carnea de peşte. O altă expe­rienţă plăcută a fost vizita în piaţa de peşte din Osaka. Am fost invitaţi de di­rectorul hotelului, Holger Winkler, îm­preu­nă cu încă două familii. La ora cinci dimineaţa, la marginea Osakăi, am cutreierat prin labirintul de străduţe cu prăvălii în care se vindeau peşte şi fructe de mare. Atunci s-au făcut cum­părăturile de rigoare pentru pasageri, urmând ca în seara următoare să fie organizat un bufet cu peşte şi sushi, iar pentru noi, cei care am degerat trei ore în ziua următoare, o masă de crabi şi scoici.

Seara, am părăsit Osaka, trecând pe sub Akashi-Kaiko, cel mai lung pod suspendat din lume, are 4 km, fiind construit în 1998, care cântăreşte 48.000 tone de oţel şi a costat 7,5 miliarde de dolari. Podul leagă cele două maluri ale golfului Osaka. Am traversat, totodată, pasajul îngust şi cu sute de insuliţe dintre insulele Honshu şi Shikoku, toate feeric luminate, ca să ajungem la strâmtoarea Kanmon, de numai 600 metri lăţime. Se făcuse deja dimineață. Am putut admira acest pasaj şi podul rutier ce leagă insula Honshu de insula Kyushu. Această distanţă este traversată şi de o cale ferată printr-un tunel submarin.

HAKATA şi FUKUOKA au fost ulti­mele oraşe japoneze pe care le-am vizitat. Sunt cele mai importante oraşe din cea mai sudică insulă, Kyushu, la sud de Honshu şi la vest de Shikoku. Apro­pierea de Coreea şi China le-a împrumutat multe accente asiatice, dar şi europene, fiindcă strâmtoarea Kan­mon, ce o desparte de Honshu, a fost ruta comercianţilor europeni şi a misionarilor. Invadată de mongoli în 1274, a reuşit ceva mai târziu, în 128, să se elibereze, la aceasta contribuind Kamikatze – vântul sfânt – un taifun care a scufundat flota mongoleză. Ambele oraşe sunt de fapt unul singur, situat în golful Hakata, în care se varsă fluviile Naka, Hakata şi Mikasa, care străbat oraşul şi sunt traversate de numeroase poduri şi tuneluri subma­rine. Şi aici, datorită unei infrastructuri stradale perfecte, cu autobuze ce circulă din 10 în 10 minute, se poate vizita foarte mult într-un timp scurt. În partea de vest, se află Fukuoka Tower, cu cei 234 metri înălţime, care oferă de pe platforma superioară o vedere su­perbă asupra oraşului. Marine World, o clădire de forma unei scoici, cu aco­periş metalic strălucitor, găzduieşte un muzeu al lumii marine şi un acvariu enorm. În centru se află gara şi mall-ul Tenjin, parcul Ohori, cu lacul cu bărci şi ruinele cetăţii Fukuoka, precum şi frumoasele bulevarde ce-l înconjoară; e o plăcere să le vizitezi. Şi aici se merită să circuli cu un autobuz, aşa-zisul 100 yen bus, care face turul oraşului, oprind la cele mai interesante puncte turistice. Cel mai interesant templu este complexul Kushida, da­tând din secolul VIII, în care sunt de admirat trăsurile bogat colorate şi sculptate care odată pe an, la festi­va­lul Yamakasa, sunt scoase la plimbare pe străzi. Se mai află copacul uriaş ginkgo, la umbra căruia se zice că a meditat Buddha. Alături de templul Canal City este o galerie cu magazine şi restaurante. În staţia de autobuz Gion, am putut admira templul Tochoji cu o pagodă cu 5 etaje şi cu marea statuie din lemn a lui Buddha, unul din cele mai vechi temple din Japonia. Și aici, ca în toate porturile vizitate, am fost primiţi şi conduşi cu muzică, dansuri şi vestitele tobe japoneze.

Cu această corespondență se încheie capitolul Japonia, ţara care ne-a impresionat nu numai prin gradul înaintat de civilizaţie, dar şi prin oa­menii ei minunaţi, muncitori, discipl­i­naţi, ordonaţi, curaţi şi foarte priete­noşi. Este suficient să te opreşti pe stradă cu o hartă în mâna şi imediat se găsesc trecători binevoitori să te ajute. Totodată, pentru oricare turist, Japonia este o ţară foarte sigură, având o criminalitate extrem de redusă. Când vom reveni la Vâlcea vom căuta să-l întâlnim pe Dan, fiul cel mare al bunilor şi vechilor noştri prieteni Silvia şi Sorin Zamfirescu, care a trăit o perioada în Japonia, să comentăm împreună cele văzute şi trăite de noi.