Hanurile Râmnicului (2)
Hanurile au fost folosite pentru găzduirea negustorilor străini, pentru asigurarea şi păstrarea mărfurilor lor, până se vindeau dar şi pentru cazarea diverşilor călători sosiţi în Râmnic cu diverse treburi.
La aceste hanuri, trăgeau Chervanalele grele (din turcă, Kervan, car mare pentru transportul mărfurilor) încărcate cu o mare varietate de mărfuri ale negustorilor.
De altfel, hanurile nu erau numai simple case, ci după cum ne spune Del Chiaro, secretarul lui Brâncoveanu: „Erau clădiri mari cu ziduri puternice, de jur-împrejur, cuprinzând pe lângă camere de locuit, numeroase prăvălii în care marfa era asigurată şi contra incendiilor şi contra furtului. Păzitorii speciali erau însărcinaţi cu închiderea porţilor în fiecare seară şi cu supravegherea siguranţei şi liniştei negustorilor”.
Întorşi de dincolo de graniţe, în special de la Sibiu, Braşov şi Lipsca (unul din cele mai noi târguri europene, cel de la Lipsca –Leipzig). De la marele târg, se aduceau în secolele XVII-XVIII, cele mai frumoase, cele mai variate şi mai căutate 
mărfuri pe care negustorii râmniceni le vindeau. Oraşele ardelene au asigurat în permanenţă prelucrarea unor materii prime preluate din zona Vâlcii. Produsele finite intrau în prăvăliile Râmnicului prin cea mai importantă cale comercială, pe Valea Oltului, cunoscută sub numele de Via Carolina. Carele cu produse treceau neîncetat pe Valea Oltului, străbătând multe din aşezările vâlcene.
Începând cu anul 1720, se încearcă să se facă o parte din traficul comercial şi pe Olt, cu ajutorul ambarcaţiunilor cu fundul plat, pentru ca negustorii să aibă unde înnopta în siguranţă, unde să poată să mănânce şi să îngrijească animalele de povară, s-a încercat să se facă Hanuri oficiale, la drumul mare şi să se îngrijească drumurile, podurile, fântânile etc.
O informaţie interesantă legată de transportul şi găzduirea călătorilor, o avem din aprilie 1795, când mahalagii şi episcopul Nectarie (08.09.1792-16.12.1812) din Râmnicul Vâlcii hotărăsc strămutarea din Râmnic a Menzilhanelei (menzil, din turcă serviciu de transport pentru călători, corespondenţă, mărfuri etc) care produce mari necazuri în zgomot şi murdărie a mahalagiilor.
La 24 martie 1719, egumenul mănăstirii franciscane din Râmnic cumpără casele lui Tudosie Olănescu Logofătul din centrul oraşului, pe care le transformă în Hanul Mănăstirii.
Avem informaţii certe despre hangii şi hanurile lor din Catagrafia de toţi hălăduitorii (locuitorii)oraşului Râmnic din anul 1835, după porunca cinstite ocârmuiri cu nr. 5836/1835(fondul Prefecturii judeţului Vâlcea, dosar 119/1834) Vopseaua neagră: „La nr. 125, Costi Harari, de loc din Sibiu, venit în Râmnic de şapte ani, de naţiune grec, hangiu de meserie”
„La nr.135, Badea Mătăsaru, venit din Craiova de trei ani în Râmnic, de naţiune român, de meserie hangiu” Hanul funcţiona încă din anul 1834;
„La nr. 146, Papa Statie, de loc din Cruşova, venit în Râmnic de şapte ani, de origine greacă, de meserie arendaş-hangiu”.
CONTINUARE…