Fotofiniș la alegerile prezidențiale
Se pare că la ananghie românii reușesc să se trezească din somnul rațiunii care naște monștri, pentru o mobilizare fără precedent în fața urnelor. Pericolul extremist a activat teama și nesiguranța în oameni, i-a solidarizat într-un efort comun de apărare, pe mulți i-am auzit că mai bine votăm un rău cunoscut, cu care ne-am învățat și se poate trăi, decât unul necunoscut, care ne poate arunca cu 35 de ani în urmă. Iminența unei catastrofe i-a învățat să gândească, să nu mai acorde un vot emoțional bazat doar pe vorbe făcute să seducă. Cel puțin ăsta este semnalul pe care-l percep de câteva zile încoace. Masa critică ce s-a format pentru susținerea lui Nicușor Dan pare să fi cuprins și rețelele sociale, adică fieful contracandidatului său.
De partea cealaltă, candidatul extremist dă impresia că, în pofida scopului declarat, n-ar vrea totuși să câștige alegerile și face toate gafele posibile pe ultima sută de metri. Unde este un loc mai călduț decât în opoziție? Nu trebuie să dovedească măsura competențelor sale, ci doar să latre, ceea ce cunoaște foarte bine. Altfel s-ar decredibiliza după numai câteva luni, e și un calcul strategic acolo. Un asemenea scenariu îmi este sugerat și de pregătirile care se fac pentru justificarea pierderii alegerilor. În ultimele zile, conducerea AUR pare să fi trecut la planul B: contestarea scrutinului electoral și proliferarea acuzațiilor de fraudă. În acest fel își ține în priză electoratul fidel, nucleul dur pregătit pentru răzmeriță, și îndreptățește până la ultima copeică ajutorul primit în campania electorală.
Așadar avem în față o cursă de anduranță aflată pe ultimii metri de sprint. Alergători și alegători. Competitorul rusofon, deși avea un avantaj confortabil înainte de intrarea pe turnantă, dă semne de oboseală, se poticnește la fiecare pas și simte în ceafă răsuflarea concurentului care vine tare pe culoarul doi. Acesta din urmă mai are un singur impediment: timpul, tradus în capacitatea alegătorilor de a disemina gafele făcute de favoritul lor. E nevoie de o perioadă de incubație acolo. Sosirea se anunță la fotofiniș.
Deontologia profesională mă determină să iau în considerare și varianta în care extremistul se agață cu ultimele puteri de victorie. Ce se întâmplă cu România în acest caz? George Simion ar avea în față două opțiuni politice, ambele proaste pentru el. Prima ar însemna coabitarea cu un guvern și un parlament care să reflecte raportul de forțe din actualul for legislativ, variantă exclusă din start în campania electorală. Exclusă atunci, dar probabilă acum, pentru că alternativa ar fi sinucigașă. Forțarea alegerilor anticipate cu Georgescu premier, pe lângă prăbușirea țării într-o criză economică fără precedent, de care s-ar face responsabil, ar da timp partidelor de centru să se regrupeze. S-ar putea ca Simion să nu mai aibă câștig de cauza în eventualitatea unor alegeri anticipate. Ba, e posibil ca extremiștii să se aleagă cu scoruri mai mici decât în prezent. Riscul e prea mare, cum să și-l asume unul care fuge până și de dezbateri?
În România, crize politice au mai fost, dar alegeri anticipate niciodată. Locurile călduțe din parlament au fost acontate cu bani grei, mai ales la AUR. Simion ar avea de returnat sume importante în cazul unor alegeri anticipate, de unde să le ia, l-ar da jos chiar ai lui. Cu alte cuvinte, am o veste proastă și una și mai proastă pentru fanii georgiști: în cel mai negru scenariu posibil, cu Simion la cârma statului, singurul sacrificat va fi Călin Georgescu. Cu Nicușor Dan președinte partidul AUR are toate șansele să facă implozie. Când citiți acest articol, cunoașteți deja rezultatul alegerilor. Să sperăm că așa va fi.