Fotbal, Liga 3
VÂLCEA TERMINĂ PE PRIMUL LOC SEZONUL REGULAR, 14 PUNCTE AVANS<>Urmează play-off-ul


Cam în dorul lelii a jucat SCM Râmnicu Vâlcea ultima partidă a sezonului regular a Ligii a 3-a. Obosiți de pauza de două săptămâni, elevii lui Eugen Beza au fost lenți și puțin inspirați la construcție. Astfel că Bascov, locul 3 în clasament, nu s-a sfiit să deschidă scorul în minutul 28. Vâlcenii au izbutit să egaleze în finalul primei reprize, când Dandea a transformat un penalty foarte-foarte ușor acordat. Rusu și compania au turat totuși motoarele după minutul 70, când lucrurile s-au precipitat. După ce Rusu a ratat, desprinderea a venit de la Dodoi în minutul 79, șut „în scurt” din careu. Totuși, oaspeții, cu o evoluție bună în general, au egalat în minutul 90. Dar Rusu a parafat victoria chiar în minutul următor, 3-2 , cu un șut sec din careu.

Vâlcea termină așadar neînvinsă sezonul regular, locul 1, cu 48 puncte din 51 posibile, doar cinci goluri primite.

Urmează play-off-ul, în care s-au mai calificat CSO Filiași, Unirea Bascov, Speedy Pitești.

Au jucat pentru SCM: Gherghuș – Pîrvulescu, Sălcianu, Dandea, Tamași – Dodoi, Brânzan, Dinoci, Zaharia – Rusu, Neagu. Plus, în repriza a doua, Tancău, Ionescu, Popescu, Serafim.