
Eugen Neață, răspuns prompt de la Guvern, la interpelarea privind încasarea banilor din amenzi
La nici zece zile de la discuția cu prim-ministrul Ilie Bolojan și la exact o săptămână de la formularea unei întrebări în parlament, Guvernul României l-a informat pe semnatar, respectiv deputatul vâlcean Eugen Neață, că interpelarea sa este deja pe masa potrivită de lucru, acolo unde se analizează scăderea costurilor administrative de procesare a contravențiilor și creșterea gradului de colectare a banilor proveniți din amenzi. Nu este vorba numai de amenzile pentru circulația pe drumurile publice, ci a tuturor amenzilor menite să întărească ordinea și siguranța publică.
„Dacă nu v-ați gândit niciodată la motivele legale pentru care un om poate fi amendat, este timpul să o faceți pentru a realiza dimensiunile acestui proces social și, mai important, dimensiunile sumelor consemnate ca obligații provenind din aceste contravenții. Primăriile pe raza cărora se dau aceste amenzi se încarcă cu sume considerabile care, niciodată achitate, nu fac decât să încarce bugetele locale cu ficțiuni financiare ce se reportează de la an la an zăpăcindu-i pe cei ce gospodăresc acești bani. Cu ceva vreme în urmă, primarii vâlceni mi-au atras atenția asupra acestui fenomen și asupra imposibilității de a-i determina pe rău-platnici să facă muncă în folosul comunității dacă nu au cu ce să-și achite amenzile etc., etc., etc.
Am formulat o inițiativă legislativă care s-a împotmolit pe drumul campaniilor electorale care au urmat. Săptămâna trecută, i-am vorbit prim-ministrului Ilie Bolojan despre nevoia de a «desțeleni» acest fenomen și de a interveni în mersul defectuos al procesului de încasare a banilor provenind din amenzi. Am convenit să pun întrebarea în mod oficial, în Parlamentul României, ceea ce am și făcut și, iată-ne, la numai o săptămână, primind un răspuns care ne anunță că soluția specificată de mine este în consultare interministerială. La capătul acestei consultări, Guvernul va face public punct său de vedere. Procesul este unul formal. De-a lungul mandatelor mele de deputat am adresat mai multe întrebări și interpelări. Nouă este viteza cu care Guvernul României a reacționat la acest tip de dialog cu un parlamentar.
Țin să salut public reacția imediată și să mă declar optimist în așteptarea utilizării contribuției mele în procesul de îmbunătățire a nivelului de colectare a banilor la bugetul de stat”, a precizat deputatul Eugen Neață