Efervescenţă portocalie
Din punct de vedere organizațional, anul 2014 este pentru Partidul Democrat Liberal Vâlcea dominat de alegeri interne extrem de importante pentru dezvoltarea unor politici favorabile pentru județ. Astfel, în aceste zile au loc alegeri pentru constituirea Biroului de conducere al Comisiei pentru economie, finanțe, fonduri europene și mediu de afaceri, dar şi a Biroului de conducere al Comisiei pentru educație, cercetare, cultură, culte, minorități și sport.
În acelaşi timp, joi, 23 ianuarie, la Restaurant „Paradis” s-a derulat ședința de lucru a Colegiului uninominal nr. 5 Brezoi. „Subliniez faptul că în cadrul acestei ședințe de lucru s-au dezbătut strategii pentru următoarea campanie electorală, detalii organizatorice, astfel încât să putem obține un scor mulțumitor la alegerile europarlamentare”, a declarat președintele Colegiului uninominal nr. 5 Brezoi, Iuliana Moise. „PDL Vâlcea rămâne conectat la nevoile și speranțele vâlcenilor și își propune să fie o voce puternică și rațională în Opoziție, o sursă a soluțiilor și a proiectelor de interes județean și național”, spune liderul Romulus Bulacu.