După disputarea ultimei etape din acest an, Flacăra Horezu şi FC Băbeni rămân invincibile şi domină cele două serii din „Elita” fotbalului vâlcean


fotbal_sirineasa-popesti• Posada Perişani şi CS Şirineasa sunt principalele urmăritoare, ele aflându-se „în cărţi” pentru calificarea în play-off
 

A doua etapă a returului din ambele serii ale Ligii a IV-a de fotbal şi, totodată ultima disputată în acest an calendaristic, nu a produs prea multe surprize pe stadioanele din judeţul nostru. Fără derby-uri care să capteze atenţia iubitorilor fotbalului mic, marile favorite din „Elita” fotbalului vâlcean s-au impus cu destulă lejeritate în duelurile cu mai modeste adversare întâlnite.

 

Patru formaţii din Seria Nord se luptă pentru cele două locuri de play-off

 

Deşi erau cele din urmă meciuri programate în acest an, iar gustul vacanţei se simţea deja înaintea rundei din week-end, jucătorii primelor patru clasate din ierarhia Seriei Nord s-au dovedit destul de concentraţi, reuşind să obţină numai victorii. Flacăra Horezu, liderul la zi şi singura echipă neînvinsă din această serie s-a impus, fără mari emoţii, pe terenul Unirii Păuşeşti Măglaşi (4-1), Posada Perişani a încheiat anul cu un „scor fluviu” în faţa minerilor din Ocnele Mari (8-0), Cozia Călimăneşti a trecut de incomoda Viitorul Dăeşti la scor de neprezentare (3-0), în timp ce Hidroelectra Râmnicu Vâlcea a câştigat chiar fără să joace (3-0 la „masa verde”) în compania unei formaţii care nici nu a mai avut curajul să facă deplasarea la baza sportivă din nordul Râmnicului, Progresul Măldăreşti. În urma rezultatelor consemnate în cea de-a doua etapă a returului din această serie, lupta pentru ocuparea primelor două poziţii, care trimit în play-off-ul pentru desemnarea campioanei judeţene, s-a transformat într-una şi mai acerbă. Numărul echipelor cu şanse la play-off a devenit mai redus (este tot mai clar că lupta se va purta între cele patru grupări amintite mai sus), însă este foarte greu de anticipat care vor fi primele două.

 

Rezultatele etapei a XV-a în Seria Nord

 

Posada Perişani – Minerul Ocnele Mari 8-0

Lotru Brezoi – Stejarul Vlădeşti 4-2

U. Păuşeşti Măglaşi – Flacăra Horezu 1-4

AS Căzăneşti – Topologul Galicea 3-0

Cozia Călimăneşti – Viitorul Dăeşti 3-0

Hidro Rm. Vâlcea – Progresul Măldăreşti 3-0

Viitorul Budeşti – Foresta Malaia*

*oaspeţii nu s-au prezentat la meci

 

Clasament

 

1.Flacăra Horezu 43p (73-17)

2.Posada Perişani 39p (62-13)

3.Cozia Călimăneşti 36p (45-17)

4.Hidro Rm. Vâlcea 33p (45-21)

5.Viitorul Dăeşti 25p (31-29)

6.Foresta Malaia 24p (32-22)

7.Stejarul Vlădeşti 17p (26-39)

8.Topologul Galicea 17p (25-39)

9.AS Căzăneşti 13p (24-37)

10.Lotru Brezoi 13p (22-46)

11.Minerul Ocnele Mari 12p (26-44)

12.Viitorul Budeşti 9p (19-46)

13.Prog. Măldăreşti 9p (24-55)

14.U. Păuşeşti Măglaşi 9p (21-52)

*primele două poziţii asigură calificarea în play-off

 

Tot patru formaţii se află în prim-plan şi în Seria Sud
 

 

Situaţia prezentată în Seria Nord se repetă în Seria Sud. Şi aici tot patru echipe se află angrenate în lupta pentru promovare, cu singura deosebire că primele două clasate se află mai aproape de „tranşarea” ostilităţilor în favoarea lor, FC Băbeni şi CS Şirineasa oferind senzaţia că nu pot fi oprite de nimeni, ordinea finală urmând să fie stabilită doar în urma întâlnirilor directe. La fel s-a întâmplat şi în ultima rundă, când cei doi „granzi” din Seria Sud au câştigat, chiar mai uşor decât o arată rezultatele finale. FC Băbeni (singura echipă neînvinsă din serie) s-a impus cu un „sec” 4-0 în deplasarea de la Valea Mare, iar CS Şirineasa a câştigat „liniştit”, scor final 4-1, pe teren propriu, în compania Victoriei Frânceşti. Nici celelalte două formaţii implicate în lupta pentru ocuparea primelor două poziţii nu au irosit timpul, Unirea Drăgăşani şi Experţi Popeşti continuând de la distanţă duelul pentru supremaţie cu ocupantele primelor două trepte ale podiumului. Fotbaliştii din „oraşul viilor” s-au impus cu 2-0 în deplasarea de la Şuşani, în timp ce „experţii” din Popeşti au fost protagoniştii meciului în care s-au înscris cele mai multe goluri în această etapă. Echipa primarului Constantin Şerban a avut meci greu la Tomşani, unde a încasat patru goluri, dar a marcat de şase ori şi a adus o bucurie edilului la final de an.
 

 

Rezultatele etapei a XVII-a în Seria Sud

 

Unirea Tomşani – Experţi Popeşti 4-6

CS Mădulari – Voinţa Orleşti 5-1

CS Şirineasa – Victoria Frânceşti 4-1

Zorile Scundu – Oltul Ioneşti 4-1

Viitorul Valea Mare – FC Băbeni 0-4

AS Creţeni – CSM II Rm. Vâlcea 3-1

CS Şuşani – Unirea Drăgăşani 0-2

Olteţul Alunu a stat

 

Clasament

 

1.FC Băbeni 48p (80-11)

2.CS Şirineasa 45p (73-10)

3.Unirea Drăgăşani 39p (50-6)

4.Experţi Popeşti 36p (57-28)

5.CS Mădulari 25p (29-23)

6.Olteţul Alunu 21p (24-34)

7.Voinţa Orleşti 20p (28-37)

8.Victoria Frânceşti 18p (32-41)

9.Unirea Tomşani 18p (38-50)

10.CSM II Rm. Vâlcea 16p (34-40)

11.AS Creţeni 16p (25-45)

12.Oltul Ioneşti 16p (23-50)

13.Viit. Valea Mare 13p (23-44)

14.Zorile Scundu 10p (22-68)

15.CS Şuşani 2p (17-69)

*primele două poziţii asigură calificarea în play-off