
„Domnițele”, ambasadorul Costeștiului la Târgul de Turism de la Craiova
În perioada 10-12 martie 2017, în incinta Centrului Multifuncțional din Craiova, se va desfășura cel mai mare eveniment expozițional din Oltenia dedicat industriei turismului: „Din ce mi s-a spus, Târgul de Turism al Olteniei va reuni în special expozanți din regiunea Olteniei și din întreaga țară, dar, totodată, vor fi invitați și expozanți din străinătate. Se dorește promovarea zonelor de atracție turistică și a serviciilor din această regiune a României, precum și organizarea de conferințe și dezbateri cu subiecte ce țin de dezvoltarea turismului regional, cultural, rural sau de business, turismul de tratament, turismul medical, destinațiile exotice, croazierele și turismul de aventură. Costeștiul va fi promovat ca destinație turistică și prin intermediul ansamblului Domnițele!”, ne-a dezvăluit edilul PSD, Toma Peștereanu.