Distinsul american și „domnul președinte” Ponta

Americanul Joe Biden, vicepreședinte al SUA, cea mai mare forță militară a lumii (din punct de vedere economic, marea putere șchioapătă și e în căutare de soluții) m-a impresionat prin distincție, ținută, adunate laolaltă în mimică, zâmbet, gestică educată. Discursul, flatant pentru România, nu m-a amețit, pe alocuri fiind chiar plat. Dar cum o spune, Dumnezeule,  americanul! Uau! Și când zice că-i prea cald afară și-și dă jos tunica militară, tot mare și experimentat politician rămâne. Fiecare gest comunică, din fiecare zâmbet stoarce o încuviințare. Nu-i ușor să ajungi al doilea om în cea mai mare putere (militară!) a lumii, trecut prin ciurul și dârmonul atâtor alegeri în țara în care alegerile sunt partea cea mai vizibilă și mai dură a democrației. Și totuși, Joe Biden a arătat și limitele unui politician, oricât de mare ar fi el. Neputințele lui. Neputința oricărui politician din lume este de a-și ascunde, atunci când spune un neadevăr, atunci când are un interes nu tocmai elegant, acea, hai să-i zicem direct, minciună. Se vede, miroase. Știu SUA, iubesc democrația lor, am fost de câteva ori la Washington și New York și m-am întors cu impresii pe care le-am așternut pe hârtie. Politica de mare putere amețește însă și sfârșește prin a crea dacă nu antipatii, suspiciuni. De ce-i trebuia lui Biden, la experiența lui americană în politică, să ”greșească”, alegându-l deja pe Ponta președintele României? Poporul român încă nu a ales. Poate că-l va alege pe Ponta, poate pe altcineva, pe Vasilică din Pocreaca, să zicem, cetățean cu drept de a candida și de a fi ales. De ce se antepronunță americanul? De ce încalcă o regulă a relațiilor neamestecului în treburile democratice ale altei țări decretate prietene? De ce face ceea ce la el acasă nu și-ar îngădui? Joe Biden, sigur pe el ca o girafă, care vede lumea de sus, a dat cu mucii în fasole. Putea să vină și să spună că ne apără de ruși (Rusia are probleme economice cumplite și nu cred că-i arde să declare război României, cum se alarmează toată ziua Băsescu și Ponta), că ne iubește ca pe frații lui de sânge din Afganistan, că-i plac pastele cu roșii gătite în Centrul Vechi al Bucureștilor, dar să te prefaci, om bătrân, cu părul alb (slavă Domnului că mai văd și eu un politician cu părul nevopsit, că ai noștri sunt căniți toți), că ”greșești” numind, de pe stativul american, noul președinte al României, e insultător. Nu suntem maimuțe, ne-am dat jos din copaci înainte ca America să fie o civilizație, am cotizat și noi, cu o comunitate consistentă la formarea SUA. Ce dracu, nea Biden! Îl vrei pe Ponta? Ia-l la tine. Pune-l ambasadorul SUA la București, că tot n-aveți! Deocamdată e candidat român, al unui partid din țara mea. Lasă-i pe cei care-l vor să-l aleagă și nu li-l băga pe gât celor care nu-l vor. Parcă asta era democrația în viziunea voastră americănească! De ce o calci cu pantofii tăi lustruiți la București, făcându-ți un imens deserviciu de imagine și credibilitate și făcându-i, chiar și lui Ponta, un deserviciu. A, vor zice românii, și așa munciți de atâtea îndoieli și necazuri, ăsta e omul americanilor, ăsta e noul Băsescu al lor pe care vor să ni-l bage pe gât? Și, devenind antiamericani – noi care am tot așteptat americanii – să nu-l voteze pe Ponta tocmai pentru că te-ai exprimat atât de șmecherește. Ce ai cu Ponta, că are, cum se zice, viitorul în față și șansele lui?